Aer polar peste România, de la sfârșitul acestei săptămâni

Vremea se răcește puternic începând de duminică și pe parcursul săptămânii viitoare. Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra în general între -8 şi 2 grade Celsius, cu cele mai scăzute valori în depresiuni și în nordul Moldovei. 

ANM avertizează că nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime între -17 şi -7 grade, posibil spre -20 grade celsius în depresiuni și la munte.

Prognoza meteo sâmbătă, 4 februarie 2023

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi ziua în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea în majoritatea zonelor, cu precãdere în nord-vest şi în centru unde local va fi ger. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros, iar precipitaţiile se vor semnala pe arii extinse; vor predomina ninsorile, exceptând Oltenia și zona joasã de relief din Banat unde vor fi ploi şi lapoviţă. Pe timpul nopţii, cerul se va degaja treptat în jumãtatea de nord-vest a teritoriului, dar va avea înnorări temporare în cea sud-esticã unde va ninge. Vântul va avea intensificãri în cea mai mare parte a ţării, mai susţinute la munte, în prima parte a intervalului în jumătatea de vest, apoi în special în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, uşor mai ridicate în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -12 şi -2 grade.

Citește prognoza meteo duminică, 5 februarie 2023 pe Antena 1

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*