Aeroclubul Teritorial Sibiu își deschide porțile pentru cei mici

Cei mai mici dintre sibieni sunt așteptați, de ziua lor, la Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth”, pentru a pătrunde în tainele zborului. Clubul sibian organizează, miercuri, Ziua Porților Deschise.

Special pentru cei mici, Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth” își deschise miercuri larg porțile, între orele 10.00 și 15.00. Copiii și părinții lor pot astfel sărbători Ziua Copilului Printre aeronave, vor avea ocazia să vadă cum decurge o zi de activitate la un aeroclub, vor face cunoștință cu personalul și se vor familiariza cu aeronavele.
”Îi așteptăm cu brațele deschise și pe cei mici, dar și pe cei mari. Intrarea este liberă și oricine este binevenit. Aeroclubul nostru are mereu porțile deschise, mai ales pentru copii și tineri, deoarece microbul zborului se prinde încă din copilărie. Așa mi s-a întâmplat și mie.
Miercuri, de ziua lor, copiii vor participa îndeaproape la activitățile noastre cotidiene, vor face cunoștință cu personalul, cu membrii lotului de tineret al aeroclubului și se vor familiariza cu aeronavele. ”, explică Adrian Sociu, comandantul Aeroclubului Teritorial Sibiu „Hermann Oberth”.
Organizatorii evenimentului precizează faptul că, dacă vremea nefavorabilă nu va permite desfășurarea activităților programate pentru miercuri, acestea vor fi amânate pentru sfârșitul săptămânii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*