Aeroportul Cluj a investit 3 milioane de euro pentru două noi porţi de îmbarcare. David Ciceo: “Suntem pregătiţi pentru intrarea în Schengen”

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca a investit 3 milioane de euro pentru două noi porţi de îmbarcare. Potrivit conducerii aeroportului, prin această investiţie, practic spaţiul pentru îmbarcări externe s-a dublat.

“Ne bucurăm că putem asigura condiţii civilizate pasagerilor. Permanent ne străduim ca aceste capacităţi să fie cât mai bune. Apreciem şi  mulţumim Consiliului Judeţean Cluj care a investit sume enorme şi ne-a sprijinit. Am ajuns la aproape 3 milioane de pasageri, un profit semnificativ. Anul viitor, odată cu finalizarea anului financiar, sperăm să anunţăm aceleaşi rezultate bune şi acelaşi profit. Acest spaţiu are o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, este o dublare a suprafeţei pentru îmbarcări externe. Prin această investiţie, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a reuşit dublarea spaţiilor pentru plecări externe. Dacă anul acesta au trecut 1,2 milioane pasageri, mă refer doar pe extern, acum avem condiţii corespunzătoare. La parter avem 1.000 de metri pătraţi, este vorba de două porţi de îmbarcare cu o suprafaţă tot de 1.000 de metri pătraţi, vom avea capacitate suficientă pentru următorii ani. Ne bucurăm că putem să contribuim pentru îmbunătăţirea experienţei pasagerilor. Consiliul Judeţean Cluj a făcut un efort deosebit pentru modernizarea acestui aeroport. Ne apropiem de 3 milioane de pasageri şi, de asemenea, şi în anul 2018 avem un profit semnificativ. Prin aeroport, pe lângă pasageri, cu cei care conduc şi cei care aşteaptă, au trecut peste 6 milioane de oameni. Peste 6 milioane vor trece anul viitor”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj.

Potrivit acestuia, aeroportul este pregătit pentru intrarea României în Schengen.

“În cazul în care România va intra în Schengen şi sperăm să intre cât mai repede, cel puţin în ceea ce priveşte aeroporturile, noi avem deja asigurate condiţiile corespunzătoare şi această zonă va fi în zona Schengen. Toate zborurile interne vor fi în această zonă. În ce priveşte Schengen noi suntem pregătiţi. Aeroportul este pregătit pentru intrarea României în Schengen, noi îndeplinim absolut toate condiţiile. Au fost auditaţi de către Comisia Europeană. Sperăm ca cel puţin în ce priveşte aeroporturile să se întâmple acest lucru cât mai repede. Va fi un mare avantaj şi pentru pasageri, şi pentru noi ca aeroport. În cazul în care vom intra în Schengen, toate zborurile interne vor fi în acest spaţiu. Avem şi multe zboruri non Schengen, dar pe lângă beneficiile pentru pasageri, aşteptăm intrarea în Schengen pentru că vor fi beneficii şi pentru transportul de marfă. Ar fi un impuls nu numai pentru aeroport, ci şi pentru economie”, a mai spus Ciceo.

Investiţia, care s-a ridicat la 3 milioane de euro, a fost făcută din veniturile proprii ale aeroportului.

“Planurile pe anul viitor sunt să începem o cale de rulare totală nouă, să continuăm cu planurile de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri. Avem nevoie de un nou terminal, de noi locuri de parcare pentru aeronave şi, de asemenea, sperăm să continue devierea râului Someş astfel încât să ajungem la o pistă de 3400 de metri. Legătura cu gara rămâne o prioritate şi sperăm să putem începe şi acest proiect. Având în vedere cele două porţi, având în vedere suprafaţa de 1.000 de metri pătraţi, estimăm o capacitate de 75% creştere, cel puţin 900.000 de pasageri în plus. Vor fi condiţii civilizate. Într-adevăr, în această vară a fost puţin înghesuială, dar am pregătit între timp condiţiile necesare pentru pasageri”, a mai spus directorul aeroportului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*