Aeroportul din Cluj va avea centru de informare turistică. Ce zone vor fi promovate

Centre de informare şi promovare turistică vor fi deschise în aeroporturile din toată ţara, în urma unui protocol semnat, miercuri, între Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) din România şi Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR).

În urma protocolului dintre cele două asociaţii, în terminalele aerogărilor, vor fi amenajate centre de informare turistică în care, pe lângă regiunea în care se află aeroportul, va fi promovat şi litoralul românesc, Delta Dunării sau Valea Prahovei. Preşedintele FAPT, Corina Martin, a declarat că este vorba despre o „alianţă strategică”, pentru dezvoltarea circulaţiei turistice către şi între destinaţiile turistice româneşti şi pentru reprezentarea şi promovarea acestora. „Vom deschide centre de informare turistică, în aeroporturi, astfel încât, în aeroportul din Cluj, de exemplu, să se regăsească materiale de promovare a Clujului şi regiunii, dar şi materiale de promovare a litoralului, Deltei Dunării sau Văii Prahovei”, a declarat Corina Martin.
Ea spune că, prin acest protocol de colaborare, FAPT şi AAR îşi propun schimbul de informaţii, organizarea de acţiuni de promovare în comun, în scopul promovării potenţialului turistic, a creşterii vizibilităţii destinaţiilor turistice şi a numărului de turişti atraşi. „Vom merge împreună la târgurile de turism, vom discuta împreună cu companiile aeriene şi autorităţile locale, pe care le reprezentăm, şi vom organiza împreună evenimente de promovare turistică şi de aviaţie”, a mai afirmat preşedintele FAPT.

aeroport.jpg

Preşedintele AAR, David Ciceo, spune că cei interesaţi vor avea acces mai uşor către regiunile turistice din ţară. „Pentru prima dată, ne unim forţele şi ne propunem să conectăm litoralul românesc cu aeroporturi majore din România şi să creştem împreună circulaţia turistică între aeroporturile şi destinaţiile turistice din România, pentru a oferi astfel acces mai facil şi direct turiştilor spre a vizita Bucovina, Transilvania, Oltenia, Delta Dunării, Dobrogea şi alte regiuni turistice majore ale României”, a declarat David Ciceo.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*