Aeroportul Internaţional Cluj ţinteşte 7 milioane de pasageri. Se va construi şi un nou terminal

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj urmăreşte atingerea unui trafic de 7 milioane de pasageri în anul 2030, ţintă care presupune derularea unor investiţii estimate la aproape 900 de milioane de lei, printre care un nou terminal de pasageri şi unul de cargo.

În proiectul de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj în perioada 2017-2030 se estimează un trafic aerian de 7,2 milioane de pasageri în anul 2030 şi mai multe obiective care urmează să fie construite.

“Ţintim 7 milioane de pasageri până în anul 2030 şi extinderea pistei la 3.420 de metri. De asemenea, vom discuta cu conducerea Consiliului Judeţean implementarea proiectului privind transportul intermodal. Aeroportul are rezultate extraordinare. Avem un milion de pasageri în 2017 faţă de 2016. Noi sperăm ca noul terminal să fie finalizat în următorii 4 ani”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj.

Potrivit documentului, printre investiţiile ce privesc suprafeţele de mişcare şi terminalele de pasageri presupun care urmează a fi demarate în perioada 2018-2022 se numără:

Cale de rulare paralelă cu pista

Lungime 1.590 metri
Valoare estimată (fără costuri de finanţare) – 67.000.000 lei fără TVA
Extindere platforme de staţionare
Suprafaţă totală – 25.000 mp, inclusiv drumuri şi platforme de handling
4 poziţii de staţionare aeronave
Valoare estimată (fără costuri de finanţare) – 25.000.000 lei fără TVA

Terminal pasageri nou

Suprafaţa desfăşurată – 29.100 mp
Regim de înălţime – S+P+E
Porţi de îmbarcare – minim 25 de porţi
Valoare estimată etapa I (fără costuri de finanţare) – 200.000.000 lei fără TVA

Terminal Cargo Aeroport

Capacitate manipulare marfă – 50 tone
Suprafaţa – 115.000 mp, inclusiv parcări auto şi construcţii adiacente
Valoare estimată (fără costuri de finanţare)  – 57.853.120 lei fără TVA
Finanţare – licitaţie concesionare

Demarare proiect intermodal

Pentru perioada 2023 – 2026 urmează a se finaliza noul terminal de pasageri, costurile ridicându-se la suma de 140.670.000 lei fără TVA (etapa II) şi extinderea platformei de staţionare.

Tot în aceeaşi perioadă este prevăzută extinderea pistei de decolare/aterizare la 3.420 metri, la o valoare estimată (fără costuri de finanţare) de 149.000.000 lei fără TVA, dar şi construirea unei platforme de întoarcere şi platformă antisuflu şi o cale de degajare rapidă.

Pentru perioada 2027 – 2030 urmează extinderea căii de rulare paralelă cu pista în lungime de 1.760 metri la o valoare estimată (fără costuri de finanţare) de 80.000.000 lei fără TVA, extinderea platformei de staţionare (30.000.000 lei fără TVA) şi o platformă Cargo de minim 4 locuri de staţionare aeronave de categoria D/E sau de 8 locuri de staţionare aeroave de categorie media C la o valoare estimată de 58.000.000 lei fără TVA. De asemenea, în plan se are în vedere şi o cale de rulare cargo în lungime de 480 metri la o valoare estimată de 8.000.000 lei fără TVA.

Ca şi condiţii pentru atingerea acestor obiective se numără devierea râului Someş, finlizarea exproprierilor de terenuri, asigurarea unei legături cu reţeaua feroviară învecinată aeroportului sau accesarea de fonduri pentru infrastructură prin POIM sau prin alte programe de finanţare naţională şi europeană.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*