Agendă plină la Congresul româno-iordanian de medicină

Prelegerile din cadrul Congresului româno-iordanian de medicină și farmacie au cuprins toate sferele acestui domeniu. De altfel, potrivit organizatorilor, la ediția din acest an a congresului s-a convenit că nu este nevoie pentru stabilirea unei teme centrale, cei care susțin lucrările ștințifice  urmând să-și aleagă propria tema pentru prezentare. Ziua a doua a congresului a fost una destul de solicitantă, în condițiile în care agenda a fost plină de prelegeri și cursuri, care s-au întins până spre seară.  Printre prelegerile susținute  de medicii și farmaciștii din cele două țări s-au numărat „Obezitatea la copil – o provocare multidisciplinară continuă“ – Oana Marginean, „Importanța tratamentului agresiv în gangrena Fournier-prezentare de caz“ – Călin Mohor, Elena Tâlvan, „Hepatita cronică B la femeile de vârstă fertilă“ – Călin Remus Cipăian, „O altă “față” a bolii Lyme?“ – Oana Stoia, Gabriela Eminovici, Minodora Teodoru, „Ecografia musculo-scheletală: prieten sau dușman în activitatea zilnică a reumatologului“ – Liana Chicea, „Provocări diagnostice în psihiatrie- schizofrenia paranoidă (prezentare de caz)“ – Lavinia Duică „Medical reports“ – Issa El Ghishan sau „G6PD deficiency experience at Al-Rmtha hospital from 2014-2017“ – Khaldoon Abweiny. În acest an, se desfășoară al 8-lea Congres Româno-Iordanian de Medicină și Farmacie. Acesta a început, ieri, la Sibiu, și se va încheia luni. Evenimentul se desfășoară  sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Prințesa Muna Al Hussein. Organizat de Facultatea de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, congresul se bucură de participarea a peste 140 de invitați din Iordania și România. Medicii iordanieni susțin că Sibiul „este un oraș multicultural și cu oameni de valoare. Relațiile dintre cele două țări sunt foarte strânse, iar susținerea pentru acest congres vine de la cel mai înalt nivel. Vrem să mulțumim pentru susținere, deoarece acest congres are o semnificație deosebită pentru noi, mai ales că la Sibiu este prezentă Alteța Sa Regală Prințesa Muna Al Hussein“.

Vizită la ISU Sibiu

În aceeaşi zi, Principesa Muna al Hussein a Iordaniei și Secretarul de Stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență,  dr. Raed Arafat au făcut o vizită şi la ISU Sibiu.  Primirea oaspeților de onoare a fost făcută de către inspectorul șef al ISU Sibiu, colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu, care, în fața gărzii de onoare, a prezentat onorul.

Având în vedere că Alteța Sa Regală, principesa Muna a pus bazele primei instituţii de educaţie medicală din Regatul Haşemit al Iordaniei și a sprijinit continuu domeniul sănătăţii şi cel al educaţiei medicale, aceasta a dorit să cunoască voluntarii din cadrul SMURD, studenți ai Facultății de Medicină din Sibiu, care, împreună cu paramedicii ISU Sibiu, acționează, 24 de ore din 24,  în sprijinul cetățenilor, atât la accidente rutiere, cât și la urgențe medicale.

Alteța Sa Regală, Principesa Muna al Hussein a apreciat aportul adus de către paramedicii SMURD în sprijinul comunității, declarându-se impresionată de modul de organizare a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) de la nivelul județului Sibiu și de dăruirea și implicarea paramedicilor. Totodată, aceasta a fost informată și despre campaniile de voluntariat care s-au desfășurat la nivel național, în urma cărora au fost recrutați voluntari pentru a fi implicați în acțiuni de salvare a semenilor.

Cu ocazia vizitei, eveniment care va rămâne un moment de referință în activitatea pompierilor sibieni, inspectorul șef al ISU Sibiu a înmânat, Alteței Sale, în semn de prețuire și respect, o plachetă inscripționată cu însemnul heraldic al inspectoratului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*