Ajutor de stat de peste 21 de milioane de lei pentru aeroporturi afectate de pandemie. Aeroportul Sibiu se află printre acestea

Guvernul a aprobat vineri un Memorandum prin care se acordă ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru şase aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit cuprins între 200.000 şi 3 milioane de pasageri, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

„Am aprobat astăzi, în Guvern, un Memorandum prin care acordăm ajutoare de stat în valoare de peste 21,3 milioane de lei pentru şase aeroporturi care au înregistrat în 2019 un tranzit cuprins între 200.000 şi 3 milioane de pasageri. Ajutoarele de stat vor fi acordate sub formă de subvenţii alocate prin bugetele instituţiilor (în coordonarea cărora se află) până la data de 24 decembrie 2022, în baza unor măsuri de sprijin economic luate de Comisia Europeană”, a notat Grindeanu.

Potrivit acestuia, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va aloca aceste sume pentru aeroportul Timişoara, iar Consiliile judeţene vor aloca sumele necesare aeroporturilor din Iaşi, Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*