Al doilea pacient cu COVID-19, în stare gravă, a fost transferat din Sibiu în Germania

Al doilea pacient cu COVID-19, în stare gravă, a fost transferat de pe Secţia ATI din Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu, într-un spital din Germania, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu.

„La solicitarea familiei, un pacient de sex masculin, internat în spitalul nostru, a fost transferat în străinătate”, a precizat, pentru AGERPRES, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu, purtător de cuvânt al Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu.

Acest pacient a plecat de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu în 18 noiembrie cu un charter privat, potrivit datelor oferite de aeroport.

„În cursul acestei săptămâni am avut un singur zbor medical care a preluat un pasager, miercuri, 18.11.2020″, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar.

Primul pacient transferat din Sibiu în Germania este un bolnav, tot în stare gravă, care a plecat în 17 octombrie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

„Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat vineri, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, doctorul Florin Grosu.

Potrivit sursei citate, şi primul pacient a fost transferat la cererea familiei, pentru că avea nevoie de aparatul ECMO, numit popular „plămân artificial”.

Potrivit GCS, judeţul Sibiu are o rată de infectare de 8,9 la mia de locuitori, situându-se pe primul loc în ţară. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*