Alarmă falsă la Aeroportul Sibiu

Dexia pune povara pe debitorii cărora le-a împărţit cu generozitate miliarde de euroAstăzi, la ora 13:25, a fost identificat în zona publică a terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu, respectiv în fața sălii de sosiri un bagaj abandonat. În urma aplicării prevederilor Planului de Management al Situațiilor de Criză specifice acestei situații a fost solicitată intervenția echipei pirotehnice a Direcției Județene de Informații Sibiu. Până la sosirea acesteia au fost luate toate măsurile necesare în vederea evacuării și delimitării zonei din proximitatea bagajului abandonat.

Fără probleme

În urma intervenției echipei pirotehnice, finalizată cu îndepărtarea bagajului din zona terminalului de pasageri, la ora 15:50 activitatea aeroportuară a fost reluată la parametri normali.

Cele două zboruri programate pentru aterizare și decolare, în intervalul de timp în care a fost desfășurată misiunea pirotehnică, nu au suferit întârzieri, reușindu-se identificarea unor soluții operaționale adecvate procesării aeronavelor și a pasagerilor acestora în situația creată.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*