ALDE Sibiu propune consiliilor locale să reducă rapid impozitele locale pe terenuri și clădiri

ALDE Sibiu cere, într-o scrisoare deschisă adresată aleșilor locali, să reducă rapid impozitele locale pe terenuri și clădiri

ALDE Sibiu le transmite aleșilor că, indiferent dacă reprezintă oamenii din Sibiu, Mediaş, Agnita, Sălişte sau orice altă localitate din judeţ, au datoria de a se gândi la situaţia economică a localităţii.

Potrivit ALDE, preşedintele Camerei de Comerţ a României a avertizat că prelungirea crizei COVID-19 în ţară poate avea un impact nimicitor asupra mediului de afaceri.

Este vremea măsurilor ferme în favoarea mediului de afaceri, pentru că fără firme dispar locurile de muncă şi veniturile la bugetele locale, susține ALDE Sibiu, potrivit căruia firmele sunt cele mai lovite în această perioadă.

„De aceea propunem tuturor consiliilor locale din judeţ să decidă rapid reducerea impozitelor locale pe terenuri și clădiri pentru a nu asista la creșterea poverii fiscale în contextul reducerii sau întreruperii activității, preîntâmpinând astfel falimentul unor agenți economici”, a declarat Horaţiu Marin, ALDE judeţul Sibiu.

Aceasta este o primă măsură, o alta fiind reducerea taxei de salubritate în toate UAT-urile şi diminuarea taxei de publicitate.

Un set de măsuri de acest fel poate fi un real sprijin pentru mediul de afaceri şi, implicit, pentru comunitate, este de părere sursa citată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*