ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Prezență la urne – 11 la sută până la prânz, în județul Sibiu

Județul Sibiu se numără, în continuare, printre județele cu cea mai scăzută prezență la vot la alegerile parlamentare.

Astfel, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC), prezența națională era, la ora 12, de 12,47 % (2.277.335 voturi), în județul Sibiu fiind consemnat doar 10,85 %.

La această oră, au votat 11 la sută dintre sibienii cu drept de vot, adică 39.243 înscriși pe listele electorale permanente (în total fiind 377.426) și 2.268, în cele 370 de secții de votare deschise în județ. Patru persoane au votat prin intermediul urnei mobile.

Prezența la vot la ora 12 | sursa foto: infografic Agerpres

Urna mobilă a fost solicitată de 278 de ori la nivel național până la ora 10,00, iar în București — de 21 de ori, potrivit informațiilor postate pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC).

La alegerile parlamentare de duminică sunt deschise 18.626 secții de votare în țară. La nivel național sunt 18.263.875 persoane pe liste. În listele suplimentare au fost înscrise, până la ora menționată, 76.552 persoane. În străinătate sunt 4.197 persoane pe liste, iar în listele suplimentare au fost înscrise 9.830 de persoane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*