Alex Luca a debutat în Naționala U20!

Cum era de așteptat, șelimbăreanul Alex Luca (17 ani) a debutat în Naționala U20, în meciul de astăzi cu Italia, de pe Stadio “Enzo Ricci” din Sassuolo.

Mijlocașul echipei de liga secundă CSC 1599 Șelimbăr a fost introdus pe teren de către selecționerul Bogdan Lobonț în minutul 85, în locul lui Pănoiu, la scorul de 0-7. A fost un meci pierdut net de către tricolori, care n-au putut face față ritmului și nivelului de joc impus de Squadra Azzurra.

La fel ca în urmă cu 3 zile, în victoria cu 2-1 în fața Poloniei, celălalt jucător convocat la lot, de la CSC 1599 Șelimbăr, Toniu Suciu, a fost titular. Atacantul a jucat în primele 45 de minute, fiind apoi înlocuit de Baiaram.

Golurile din partida Italia – România 7-0 (5-0) au fost marcate de Vergani ‘1, ’21, Oristanio ’19, ’35, Bove ’33, ’57 şi Milanese ’46.

ROMÂNIA U20: Hindrich (1. Petre, 46) – Grosu, Giafer (Cpt.) (Duţu, 46), Buta, Sălceanu (Oprean, 46) – Cristea (Văsălie, 74), Perianu (Dănuleasa, 46), 17. Pănoiu (Luca, 85)  – Radaslavescu (Bani, 65), Suciu (Baiaram, 46), Mustacă (Dumitru, 65). Selecţioner: Bogdan Lobonţ.

„Ne bucurăm mult pentru ambii jucători, dar cu atât mai mult pentru debutul lui Alex Luca pentru că el este convocat la o categorie mai mare decât vârsta lui. Noi de asta muncim la Șelimbăr să reușim să oferim jucători de perspectivă fotbalului românesc. Trebuie menționat că pe lângă Alexa Luca și Toni Suciu, la echipă mai sunt nume interesante precum Antone, Vecerdea, Badea și Roșu, dar mai mulți jucători au avut o evoluție pozitivă la noi la echipă”, a declarat Remus Șerban, președintele secției de fotbal de la CSC 1599 Șelimbăr.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*