Alți 40 de români testați pozitiv la ferma din Dingolfing-Landau

Alți 40 de români au fost testați pozitiv la ferma din Dingolfing-Landau, Germania, după ce testele inițiale au ieșit negative. Aici, la finele lunii iulie, 151 de români fuseseră testați pozitiv.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat azi că cei 151 de români testați pozitiv la fermă au terminat perioada de carantină în data de 3 august, iar reprezentanții Consulatului General al României la München au întreprins demersuri pe lângă autoritățile bavareze pentru identificarea unei modalități de transport în România pentru cei care doresc să revină în țară.

Totodată, potrivit informațiilor preliminare comunicate de către autoritățile germane, MAE precizează că, în urma ultimei retestări a lucrătorilor ale căror rezultate fuseseră inițial negative, 52 persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar aproximativ 40 dintre acestea sunt cetățeni români.

Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autoritățile germane, cu reprezentanții companiei angajatoare și cu lucrători români din cadrul fermei și acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la München: 0049 089553307 și 0049 08998106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al Oficiului consular: 00491602087789.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*