Andrei nu a supraviețuit! Tânărul, intubat, a murit din cauza unei boli nemiloase

Andrei Flutur a murit! Tânărul grav bolnav, internat în spital la Cluj-Napoca, pentru care s-au făcut numeroase apeluri la donare cu sânge, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.

Soția și apropiații săi au anunțat că Andrei a murit. Tânărul s-a zbătut între viață și moarte la Institutul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca, unde era intubat pe secția de ATI fiindcă se afla într-o stare critică.

Tânărul a avut nevoie disperată de sânge pentru a putea face dializă hepatică, motiv pentru care s-au făcut diverse apeluri la bunătatea oamenilor. Deputatul Emanuel Ungureanu a fost foarte implicat în acest caz și i-a rugat pe oameni să fie alături de Andrei, care făcea parte din „familia” sa mare, Asociația pentru Solidaritate și Empatie Delia Gradinaru.

Emanuel Ungureanu a anunțat și el într-un live pe Facebook moartea lui Andrei și a oferit detalii despre situația tânărului: „Este o zi neagră. Una dintre multele zile negre în ultimii 20 de ani în asistență socială pe care îi am. A murit Andrei și a murit cu zile, după grave erori și neglijențe medicale. Sigur că primul lucru pe care îl spui când cineva moare într-o societate atât de resemnată este «atâtea zile a avut», «a avut o boală grea», «mai mor bolnavii cronici»… Așa se spune în general în spațiul public atunci când nu cunoști situația în detaliu și când nu te doare sau nu știi că anumite morți ar fi putut fi evitate. Acesta este cazul lui Andrei, care a murit la 34 de ani cu zile, într-un spital din România, după erori grave medicale”, a spus Ungureanu.

Andrei avea insuficiență hepatică severă și a suferit și un transplant renal. Până acum, Andrei a suportat trei dialize hepatice, spunea deputatul Emanuel Ungureanu miercuri, 4 ianuarie. Andrei avea nevoie de 6 litri de plasmă pentru fiecare dializă hepatică, iar pentru a extrage plasma necesară procesului de plasmafereză avea nevoie de mult sânge.

Marți, 3 ianuarie, Andrei a fost intubat pentru că au apărut complicații respiratorii după o infecție contactată pe secția ATI. Starea lui s-a înrăutățit vizibil.

În jurul orei 11:00, duminică, soția sa a anunțat că Andrei a pierdut lupta cu boala. O persoană apropiată de Andrei a transmis de asemnea că fiului său o să-i „lipsească enorm” și mesajul: „Odihnește-te în pace Andrei! O să ne fie dor de tine”.

Hepatită B, din cauza unei perfuzii și un transplant neglijent

Deputatul Emanuel Ungureanu a relatat într-un videoclip ce s-a întâmplat cu Andrei în ultimii ani și cum sistemul sanitar românesc, care trebuia să-l ajute, ar fi dus la înrăutățirea stării lui de sănătate. În urmă cu câțiva ani, când tânărul a început dializa, a virusul hepatitic B printr-o perfuzie. Acesta a fost inactiv mai mulți ani, însă, când a făcut un transplant de rinichi, hepatita B a fost „declanșată”: „El făcea o dializă decentă și apoi a venit momentul transplantului. Acum 9 luni a reușit să facă un transplant la Iași. După transplant și din cauza unei componente din medicația care ar fi trebuit să îi țină rinichiul viabil, i s-a declanșat hepatita B.

Starea de sănătate a lui Andrei s-a înrăutățit după transplant, fiindcă evoluția bolii nu i-ar fi fost urmărită corespunzător, susține Ungureanu:

„Ce trebuia să se întâmple: centrul de transplant nu doar pune rinichii ca pe niște piese de  schimb, ci ar trebui să urmărească pacienții cu atenție. Centrul de Nefrologie din Iași, care l-a ajutat pe Andrei să facă transplantul, nu a urmărit cum trebuie evoluția lui după transplant. Acesta este motivul pentru care el în luna octombrie (refăcând eu istoricul, am aflat abia aceste zile) avea transaminazele foarte mari, adică valorile hepatice foarte mari și cei de la Iași îl tratau cu Vitamax. Deci, cei care trebuiau să aibă grijă de rinichiul lui Andrei nu au avut grijă de el, și nici de ficatul care a dat semne de deteriorare”, mai spune deputatul USR.

Andrei a revenit la Cluj, însă pentru că nu știa că starea sa de sănătate se agravează, a ajuns târziu la spital. Când medicii au reușit să îi stabilizeze starea, tânărul ar fi luat o bacterie din spital care l-a făcut să ajungă într-o stare critică, intubat în secția ATI. Pe fondul insuficienței hepatice și a imunității scăzute, a murit. 

Redacția monitorulcj.ro transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Odihnește-te în pace, Andrei!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*