Anii drumeției – un proiect gândit pentru iubitorii de aventuri în natură

Ieri, 26 iulie, a avut loc lansarea oficială a site-ului și a aplicației Anii Drumeției. Aceste două platforme au rolul de a centraliza și de a promova traseele de drumeție, producătorii locali, operatorii de turism și evenimentele din județul Sibiu.

Ce oferă cele două platforme?

Site-ul web oferă informații utile celor care își doresc să petreacă timpul pe traseele județului Sibiu sau vor să participe la evenimentele locale. Folosind site-ul, utilizatorii se pot informa cu privire la traseele pe care le pot parcurge (drumeție, ciclism, trasee pe apă, călărie etc.). Odată cu alegerea unui traseu, utilizatorii primesc toate informațiile de care au nevoie, precum: date despre dificultatea traseului, diferența de nivel, starea vremii, echipamentul necesar sau chiar ajutor pentru cei interesați să găsească centre specializate pentru închirierea echipamentului. De asemenea, pe site se găsesc informații cu privire la evenimentele inedite care au loc în județul Sibiu. Pentru a simți gustul local, turiștii pot găsi cu ușurință producători locali de la care pot achiziționa produse bio tradiționale.

Aplicația Anii Drumeției ajută beneficiarii să se ghideze și să aleagă traseele potrivite. De asemenea, informațiile cu privire la traseele deja parcurse de fiecare utilizator rămân stocate în aplicație. Aceasta poate fi utilizată și în modul offline, nefiind necesară utilizarea internetului. Toate traseele pot fi descărcate pe telefon, astfel platforma poate fi folosită și în zonele în care nu există semnal telefonic. Aplicația poate fi descărcată atât din Apple Store, cât și din Magazin Play, iar descărcarea și utilizarea acesteia sunt gratuite.

Aplicație testată de autoritățile județene și de reprezentanții programului „Anii Drumeției”

Ziua de 26 iulie a fost una cu activitate fizică intensă, reprezentanții autorităților locale și cei ai programului „Anii Drumeției” au parcurs un traseu montan cu scopul testării aplicației implementate. Așadar, plecând de la Bâlea Lac, Daniela Cîmpean, Președintele Consiliului Județean Sibiu și Adrian Bibu, Administratorul Public al Județului Sibiu, au urmat traseul marcat, urmărind indicațiile oferite de aplicația Anii Drumeției până la Bâlea Cascadă.

Pe parcursul traseului, aplicația transmitea informații precum un GPS, ghidând drumeții. Toți cei care au utilizat aplicația s-au declarat mulțumiți și așteaptă cu nerăbdare următoarele drumeții pe care le vor face ghidați de noua platformă.

Proiectul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Local Sibiu, alături de Asociația Județeană de Turism Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*