Are nevoie de ajutor

Teatrul de Balet Sibiu lansează un apel către întreg publicul din Sibiu pentru ajutorarea balerinului Bogdan Nicula, diagnosticat cu scleroză laterală amio-trofică (ALS). Artistul are nevoie urgentă de un transplant de celule stem.

Operaţia care îi poate salva viaţa lui Bogdan Nicula poate fi efectuată în Thailanda. „Bogdan este una din persoanele aproape de sufletul meu, ne cunoaştem de foarte mulţi ani. Activitatea artistică ne-a dus pe fiecare în diferite colţuri de lume, dar ne-am întâlnit cu mare bucurie de fiecare dată când am avut ocazia. Vestea că suferă de această boală îngrozitoare (ALS) m-a lăsat fără cuvinte. Simt o tristeţe permanentă în tot ce fac în fiecare zi şi îmi este foarte greu să accept că o persoană atât de energică trece prin aceste momente. Vă rog să fiţi alături de Bogdan pentru că numai împreună îl putem ajuta“, spune Ovidiu Iancu, prim solist Teatrul de Balet Sibiu.

Balerin de carieră

Bogdan_NiculaBogdan Nicula s-a născut în Bucureşti şi a început să studieze baletul la vârsta de 12 ani, la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” Bucureşti, cu Eugenia Cotovelea. Şi-a continuat studiile sub îndrumarea Mihaelei Santo şi a lui Constantin Marinescu. În timpul anilor de studiu, a luat parte la diferite cursuri de vară în Edmonton, Canada, şi la Academia de Dans Clasic „Princesse Grace” din Monte Carlo. A câştigat premii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale. În anul 1999, devine solist al Teatrului de Balet „Oleg Danovski” Constanţa, interpretând roluri solistice în spectacole de balet clasic precum: „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Notre Dame de Paris”, „Pinocchio”, „Regina Zăpezii” şi spectacole de dans contemporan „Requiem” şi „Metropolis”. Din 2001, este solist al Baletului din Mainz, Germania, sub conducerea lui Martin Schläpfer. Alături de noua sa companie, activitatea sa artistică se îmbogăţeşte atât cu coregrafii neoclasice, cât şi contemporane, prin colaborarea cu coregrafii Gisela Rocha, Nick Hobbs, Nils Christie, Nicolo Fonte, Paul Lightfoot şi Sol Leon, George Balanchine, Christopher Bruce.

Carieră de succes

Un rol important în cariera sa l-a jucat recrearea baletelor lui Hans van Manen, pe care Baletul din Mainz le pune în scenă în fiecare stagiune, multe dintre ele fiind prezentate în Germania în premieră: „Monologue Dialoque” şi „Frank Bridge Variations”. Colaborează cu Martin Schläpfer pentru realizarea unor spectacole în premieră mondială, care au atras atenţia presei naţionale şi internaţionale. A realizat roluri în spectacole precum: „Frogs and Crows”, „In my Day and Night”, „Violakonzert”, „Kunst der Fuge”, „Obelisco”. În 2008, participă la gala „Prix Benois de la Danse”, la Teatrul Balşoi din Moscova. Un an mai târziu, devine solist al Baletului din Rhein, Düsseldorf, sub conducerea lui Martin Schläpfer. În cadrul acestei companii se remarcă, în scurt timp, drept unul dintre cei mai importanţi dansatori, extinzându-şi repertoriul cu noi producţii precum: „Signing off” de Paul Lightfoot şi Sol Leon, „The Four Temperaments” – „Melancholic” de George Balanchine şi noi creaţii ale lui Martin Schläpfer („Neither”, „Forellenquintett”), „Irreversibel” de Teresa Rotemberg şi premiera mondială „Frozen Echo” de Regina van Berkel. În mai 2013 prezintă în premieră spectacolul „Flash.STOP” în Bucureşti. A realizat acest spectacol de balet în memoria Mihaelei Santo, fosta sa profesoară de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”.

Donaţii în cont

Mama artistului, Stela Nicula, a deschis la BRD, agenţia Carol – Bucureşti, două conturi în care pot fi făcute donaţii: Lei : RO 27 BRDE 441 SV 250 658 444 10 Euro : RO 55 BRDE 441 SV 252 864 444 10, cod SWIFT BRDEROBU

Ovidiu DRAGOMAN | director Teatrul de Balet Sibiu „Întreg colectivul Teatrului de Balet Sibiu este alături de Bogdan Nicula. Împreună, artiştii angajaţi ai teatrului şi personalul administrativ, vom face o donaţie în conturile deschise de către mama lui Bogdan. Facem un apel către întreg publicul nostru şi către toţi sibienii să susţină această cauză şi din puţinul lor să facă fiecare o donaţie. Împreună avem forţa să salvăm un artist de valoare al românilor. Sperăm din suflet ca publicul să răspundă apelului nostru. Suntem alături de familia lui Bogdan şi vom depune toate eforturile pentru ca în perioada următoare să ajutăm la strângerea sumei de bani necesară transplantului.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*