Artă florală, scoasă la licitație în scop caritabil

Două sibience vor crea, pe parcursul a trei zile, trei structuri florale îmbinând elemente diferite precum lemnul, metalul, hârtia și florile.

Combinații inedite întâlnite în designul floral contemporan care, împreună cu tehnicile de lucru învățate și experimentate în decursul anilor, vor da naștere unor lucrări cel puțin neobișnuite pentru spectatori.

Le veți putea urmări între 26 și 28 iunie, în cadrul festivalului handmade Creative Buzz, în Piața Mică a Sibiului. Structura realizată astăzi aduce laolaltă lemnul, cărțile, sârma și elementele vegetale care, odată îmbinate, vor dezvălui privitorilor „Cartea Florilor“. Sâmbătă, crengile, florile și un element surpriză din lumea cafelei vor da naștere creației denumite „Cascadă de arome“. Duminică, în schimb, pe o structură metalică, se vor regăsi împreună florile, ziarele și strălucirea lunii, pentru a crea opera „Luna Florilor“.

La finalul fiecărei zile, operele florale vor fi scoase la licitație, iar banii obținuți vor fi donați asociației Baby Care Sibiu, condusă de dr. Livia Ognean. Astfel, sumele strânse vor ajuta copiii născuți prematur să aibă o șansă în plus la viață.

Oana Jurj și Adriana Blahuianu lucrează în domeniul floral din anul 2010, perioadă în care au realizat sute de aranjente florale și au urmat cursuri prestigioase de design floral cu artiști precum Andreea Stor sau belgianul Franky Bollingh.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*