Arta fotografică tronează ȋn această săptămȃnă ȋn cadrul Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu

Sibienii sunt invitați vineri, 5 octombrie, ora 18.00, ȋn Turnul Sfatului, la expoziţia de artă fotografică „Sibiul văzut din Est și din Vest”.

Ȋmbinȃnd viziunile a doi fotografi veniți din părți antagoniste ale globului – Jiexiong Ye (China) și Louis Guermond (Franța), publicul vizitator are ocazia să admire în tihnă instantanee ale spațiului urban sibian. Tot ȋn acest weekend, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2018 ȋși va deschide porţile, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, duminică, 7 octombrie, ora 12.00.

Complexitatea compoziției și tematica diversificată vor fi pe bună dreptate la rang ȋnalt și duminică, zi ȋn care Salonul Internaţional de Artă Fotografică invită sibienii să se alăture invitaţilor din țară şi de peste hotare. Cele mai valoroase și mai râvnite medalii din lumea fotografiei vor pleca anul acesta în toate colțurile lumii, dar multe vor rămâne și acasă – o medalie de aur (Ștefan Daniel, Mother nature), patru de argint (Dumitru Ana, Heaven; Lajos Nagy, The ships of the desert; Adela Rusu, Seconds Running; Dan Ștefan Nicolae Sușa – No ho la piu palida idea) și una de bronz (Adela Rusu, World From Dream).

”Lucrările alese ȋn acest an atȃt la secțiunea Open, cȃt și la secțiunile Nature și Creative, vin să completeze și să confirme renumele acestui eveniment. Sensibilitatea, curiozitatea, gustul pentru inedit, dorința de lua contact cu alte culturi, toate vă invită să vă lăsați purtați de ritmul lor atunci cȃnd priviți aceste fotografii, ca ȋntr-o simfonie contemplativă, care devine mai mult decȃt o călătorie – devine o aventură. Sufletul artistului răzbate din fiecare operă pe care o crează, renaște cu fiecare plăsmuire a sa, arătȃnd că acesta trăiește prin și pentru fotografie, cu finețe și rafinament”, au declarat organizatorii.

Vizitatorii pot admira până în data de 19 octombrie 2018 de la portrete atent elaborate la imagini pline de creativitate, dar și peisaje, imagini care surprind aspecte din viaţa rurală și viața sălbatică a animalelor.

Salonul poate fi vizitat vizat în mod gratuit în timpul programului Centrului de Informare Turistică, luni până vineri între orele 9.00-17.00, sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00.

Evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu, Ministerul Tineretului şi Sportului, precum și de Consiliul Judeţean Sibiu. Patronajele acestei ediții sunt: Fédération Internationale de l’Art Photographique (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Images Sans Frontière (ISF), International Union of Photographers (IUP) și Asociaţa Artiştilor Fotografi din România (AAFR).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*