AȘA DA! Un tânăr polițist a refuzat mita. Despre ce sumă e vorba

Un bărbat  în vârstă de 30 de ani din Șura Mică este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, după denunțul unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Azi, poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizați de către un agent de ordine publică cu atribuții de poliție rutieră din cadrul Poliţiei Orașului Ocna Sibiului, despre faptul că, un bărbat cercetat penal într-un dosar penal i-ar fi oferit mită pentru a nu continua demersurile legale în dosarul penal întocmit.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Șura Mică, a fost oprit în trafic de către agentul de poliție în noaptea de 26.07.2021, în jurul orei 02:30, la intrarea în Șura Mică după ce l-a urmărit în trafic mai mulți kilometri întrucât nu a oprit la semnalul regulamentar al acestuia, semnal efectuat în orașul Ocna Sibiului.

În urma verificărilor efectuate, agentul de poliție a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, fiind întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante de conducerea unui autoturism de către o persoană care nu deține acest drept.

Bărbatul, în zilele următoare, l-a contactat pe agentul de poliție și i-ar fi oferit 500 de euro pentru a nu continua demersurile legale în dosarul penal întocmit. Agentul de poliție a refuzat şi a sesizat specialiștii Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu.

Astăzi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea persoanei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând a dispune măsuri în consecință.

Tânărul agent de ordine publică, în vârstă de 22 de ani, a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în cursul lunii noiembrie 2019, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție Câmpina.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*