Asociația de Poveste caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament din Sibiu

Asociația de Poveste caută voluntari care să își dedice timp pentru educație non-formală și activități variate în beneficiul copiilor din centrele de plasament din Sibiu.

Persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu sau fără experiență în voluntariat, sunt invitate să devină prietenii acestor copii și să îi ajute să își rescrie povestea de viață.

Grupați în echipe de minimum două persoane, voluntarii implicați direct în interacțiunea cu copiii vor petrece săptămânal timp cu tinerii instituționalizați, venindu-le în sprijin prin educație non-formală, prin activități variate, cum ar fi: ajutor la pregătirea pentru școală, ateliere (re)creative, activități hand-made.

Pe de altă parte, asociația caută voluntari care să sprijine organizația în activitățile de strângere de fonduri și în organizarea diverselor inițiative, precum: ieșiri, excursii, drumeții, participări la spectacole de teatru/muzică, diverse cursuri sau workshop-uri adaptate nevoilor specifice ale copiilor, dar și preferințelor voluntarilor.

Perioada de voluntariat durează din aprilie până în septembrie, cu posibilitate de prelungire ulterior. Doritorii se pot înscrie completând formularul disponibil pe pagina de Facebook a asociației. Termenul limită pentru înscrieri este 25 februarie. După completarea formularului, voluntarii vor participa la sesiuni de training dedicate.

„Schimbare. Curaj. Visuri. Susținere. Șansă. Încredere. Sunt doar câteva dintre cuvintele pe care oamenii frumoși care sunt alături de copiii din centrele de plasament le folosesc pentru a descrie experiențele unui voluntar de Poveste. Ei sunt dovada faptului că implicarea cu perseverență într-un asemenea proiect generează progrese ale copiilor, care la rândul lor ne răsplătesc amintindu-ne să ne păstrăm puterea de a visa și de a munci pentru a ne împlini visurile.”, a menționat Iulia Pataki, președintele Asociației de Poveste.

Impresiile actualilor voluntari pot fi urmărite pe pagina de Facebook a asociației, în cadrul campaniei #fiipartedinpoveste.

Asociația de Poveste vine în sprijinul a circa 250 de copii instituționalizați din cinci centre de plasament și trei afterschool-uri din județul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Peste 70 de voluntari sunt implicați în acest moment în diferitele activități organizate pentru acești tineri. Datorită implicării voluntarilor și sprijinului comunității, copiii beneficiază periodic de activități în afara centrelor de plasament. S-au organizat ieșiri la teatru, film, patinoar, dar și excursii în afara județului. În toamna anului trecut, Asociația de Poveste a organizat primul festival de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament, cu ajutorul fondurilor strânse cu ocazia Maratonului Sibiu 2017.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*