Astrid Fodor: Plecarea specialiştilor este o pierdere pentru Sibiu, dar un câştig pentru partea germană

Primarul interimar Astrid Fodor a primit, ieri, vizita unei delegaţii din Parlamentul landului german Hessen, condusă de preşedintele Parlamentului landului, Norbert Kartmann, ministrul de stat pe probleme sociale şi de integrare, Stefan Grüttner, şi de Claudia Ravensburg, deputat în Parlamentul landului Hessen.

Din delegaţie au făcut parte 16 parlamentari ai landului Hessen din partea Uniunii Creştin Democrate CDU, a Partidului Social SPD şi a Partidului Verzilor. „Suntem impresionaţi de dezvoltarea pe care am putut-o observa la Sibiu şi ne bucurăm de asemenea, că d-l preşedinte al României vine din Sibiu. În călătoria noastră, dorim să ne informăm şi despre instituţiile de sănătate şi de sprijin social şi suntem impresionaţi de marea deschidere şi prietenie pe care am întâlnit-o deja din prima zi a şederii noastre”, a precizat deputatul Claudia Ravensburg.

16 parlamentari germani din landul Hessen, din partea CDU, SPD și a Partidului Verde, au vizitat Sibiul

16 parlamentari germani din landul Hessen, din partea CDU, SPD și a Partidului Verde, au vizitat Sibiul

“Am vorbit cu membrii delegaţiei despre mediul economic, educaţional, despre domeniul sănătăţii şi cel social din Sibiu şi, în acest context, despre migraţia forţei de muncă. Am subliniat faptul că plecarea specialiştilor este o pierdere pentru Sibiu, dar un câştig pentru partea germană, având în vedere faptul că specialiştii noştri sunt bine pregătiţi şi, foarte important, mulţi dintre aceştia cunosc limba germană. Eu sper că vom colabora îndeaproape şi de aici înainte cu landul Hessen, d-l Norbert Kartmann fiind deja un adevărat prieten al oraşului prin numărul de vizite făcute în Sibiu”, a opinat Fodor.

La rândul lor, oaspeţii germani s-au arătat interesaţi de Sibiu şi foarte încântaţi de deschiderea administraţiei locale pentru colaborarea cu partenerii germani. „Pe noi ne interesează situaţiile cu care ne întâlnim în munca noastră politică în Hessen. Noi suntem interesaţi de teme precum educaţie, creşe, grădiniţe, probleme de sănătate şi problemele seniorilor, probleme pe care noi le gestionăm în cadrul Parlamentului landului Hessen”, a arătat Stefan Grüttner, ministru de stat pe probleme sociale şi de integrare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*