Atac în FAMILIE! Violențe în familii pe bandă rulandă de Moș Nicolae

O femeie domiciliată în Viile Sibiului a sesizat ieri Poliția Municipiului Sibiu că dimineața, în timp ce se afla acasă, ar fi fost agresată fizic de către iubit, un bărbat în vârstă de 47 de ani, cu același domiciliu.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiști și a evaluării situației de risc privind siguranța femeii, polițiștii au deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie și au emis împotriva bărbatului un ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

„Menționăm faptul că, în cursul zilei de 6 decembrie a.c., la nivelul întregului județ, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost solicitați să intervină în alte 8 situații în care s-au semnalat conflicte în familie, fără a fi necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Conflictele au izbucnit pe fondul consumului de alcool și al neînțelegerilor mai vechi existente în familie și s-au manifestat atât în mediul urban, cât și în mediul rural, pe diverse grade de rudenie, de la conflicte între părinți și copii, bunici și nepoți la mult mai frecventele conflicte între femei și soții/concubinii lor.

Toate aceste situații rămân în atenția polițiștilor sibieni” – transmite Poliția Sibiu.

Mai multe informații despre violența domestică găsiți aici:

https://sb.politiaromana.ro/ro/prevenirea-criminalitatii/programe-prioritare/violenta-domestica

https://sieureusesc.ro/

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*