ATAC la Primăria Sibiu: „Drepturile cetățenilor, călcate în picioare de autorități”

Reprezentanţii asociaţiei „Evoluţie în Instituţie” susțin că vor organiza o adunare publică în Piaţa Mare a Sibiului, chiar în ziua summit-ului, deși autorităţile locale le-au respins demersurile.

Scopul adunării este „de a arăta că sprijinim valorile europene, libertatea la adunare paşnică şi cea de liberă exprimare într-o ţară puternic afectată de guvernarea PSD şi de abuzurile permanente ale autorităţilor şi forţelor de ordine subordonate politic”.

Prin modul în care autoritățile gestionează un eveniment ca Summitul UE, sunt încălcate anumite drepturi fundamentale ale cetățenilor, afirmă inițiatorii adunării, care îl acuză pe secretarul municipiului, Dorin Nistor, de atitudine sfidătoare și arogantă.

Dorin Nistor

„Asociația „Evoluție în Instituție” a informat în scris, în urmă cu 6 săptămâni, autoritățile despre adunarea publică ce va avea loc pe data de 9 mai 2019, în Piața Mare din Sibiu.

Cristian Mihai Dide s-a prezentat pe 3 mai, la Sibiu, în comisia de avizare a adunărilor publice deși, din punct de vedere legal, nu există această prevedere. Singura obligație din legea 60/1991 a celui care organizează o adunare publică este notificarea acesteia.

Un aspect important este acela al lipsei de legalitate a comisiei de avizare, aceasta încălcând prevederile articolelor 8 și 11 din legea adunărilor publice (60/1991). Acestea prevăd faptul că se pot schimba elemente doar cu acordul organizatorului, iar în cazul unei interziceri pentru motive întemeiate, se va trimite documentul în scris, în termen de 48 de ore de la primirea notificării.

Președintele Asociației noastre nu a acceptat locația propusă de reprezentanții Primăriei Sibiu și i-a informat că adunarea publică va avea loc conform declarației prealabile, în Piața Mare din Sibiu.

Menționăm că orice incident cu forțele de ordine se va datora atitudinii sfidătoare și arogante pe care Dorin Ilie Nistor, Secretarul General al Primăriei Sibiu, a avut-o față de reprezentantul asociației noastre. Acesta nu a fost deschis la dialog și a ignorat ilegalitățile flagrante pe care le comite, singurul lui scop fiind impunerea altei locații și ascunderea cetățenilor de ochii oficialităților invitate.

Scopul adunării notificate de asociația noastră este acela de a arăta că sprijinim valorile europene, libertatea la adunare pașnică și cea de liberă exprimare într-o țară puternic afectată de guvernarea PSD și de abuzurile permanente ale autorităților și forțelor de ordine subordonate politic.

Ne exprimăm regretul că reprezentanții unei foste capitale culturale europene nu au înțeles necesitatea respectării drepturilor fundamentale, cu toate că noi înțelegem nevoia unor măsuri extraordinare de securitate pentru acest eveniment.

Considerăm că excesul de zel de care dau dovadă autoritățile locale și cei care asigură serviciile de pază și protecție prin decizii precum închiderea școlilor, recomandarea locatarilor să părăsească orașul, interzicerea publicului de a întâmpina coloana oficială de la o distanță care să asigure protecție demnitarilor, este doar o altă dovadă a faptului că drepturile democratice și fundamentale ale cetățenilor nu sunt înțelese de către aleșii noștri”, a declarat Evelina Morar, membru al asociației „Evoluție în instituție”, pentru Mesagerul de Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*