Atac sângeros în parcarea mall-ului. Copil de 12 ani înjunghiat

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a fost sesizat azi după-amiază că în parcarea unui centru comercial din Șelimbăr mai multe persoane sunt implicate într-o altercație.

La fața locului au fost trimise de urgență mai multe echipaje de poliție, jandarmi și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.

Din primele date și informații se pare ca în altercație ar fi fost implicate peste 20 de persoane, din Blăjel și Brateiu, pe fondul unui conflict mai vechi.

În urma conflictului, un copil de 12 ani a fost transportat la spital cu multiple plăgi înjunghiate.

Persoanele implicate în acest conflict au fost identificate și sunt conduse la sediul Poliției Municipiului Sibiu pentru audiere.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au stat la baza acestui conflict.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*