ATENȚIE. Plastifierea actelor duce automat la anularea acestora. Modificări IMPORTANTE

Ca urmare a intrării în vigoare la data de 2 mai 2022 a legii cu privire la actele de stare civilă, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu – instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu -, aduce la cunoștința cetățenilor câteva dintre dispozițiile relevante și de interes în domeniul stării civile, astfel:

  • dacă în legislația anterioară era interzisă efectuarea, fără drept, de modificări și/sau completări în cuprinsul certificatelor de stare civilă, în prezent, a fost inclusă, în regimul interdicțiilor, și plastifierea acestor certificate, așadar certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt nule;
  • certificatele de stare civilă eliberate de serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, de primăria unităţii administrativ-teritoriale care a înregistrat actele şi faptele de stare civilă sunt valabile şi în străinătate, iar extrasele multilingve sunt valabile numai în statele părţi ale Convenţiei nr. 16 a Comisiei internaţionale de stare civilă;
  • prenumele declarat la data înregistrării naşterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte, spre deosebire de normele anterioare care nu restrângeau la un număr maxim de cuvinte;
  • în cazul adopţiei, de către cetăţeni români cu domiciliul în ţară, se întocmeşte un nou act de naştere de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei unităţii administrativ-teritoriale în raza căruia/căreia se află domiciliul adoptatorilor/adoptatorului, în mod diferit față de legislația anterioară în care competența de întocmire a noului act era raportată la domiciliul adoptatului până la momentul încuviinţării adopţiei ori sediul instituţiei de ocrotire în îngrijirea căreia s-a aflat adoptatul anterior încuviinţării adopţiei;
  • căsătoria se va încheia începând cu a 11-a zi de la depunerea declaraţiei de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi;
  • întrucât actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române, potrivit dispozițiilor actuale, cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autorităţile străine, respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, să solicite transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale competent/competentă ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României. Ne vedem nevoiți să reiterăm normele anterioare care impuneau obligativitatea solicitării transcrierii în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau a extrasului de stare civilă;
  • de asemenea, cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea în străinătate a modificărilor intervenite în statutul civil sau cu privire la nume, să solicite, personal sau prin împuternicit cu procură specială, înscrierea menţiunilor în registrele de stare civilă române;
  • schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui nu se admite dacă împotriva solicitantului a fost dispusă, în condiţiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, o măsură de limitare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pe durata existenţei unei astfel de măsuri sau dacă în ultimii 5 ani solicitantul a fost: a) condamnat, pentru fapte săvârşite cu intenţie; b) expulzat sau returnat din ţările cu care România a încheiat acorduri în acest sens.

Informații suplimentare în privința elementelor de noutate ori a normelor care au suferit modificări și/sau completări, se pot obține accesând pagina de internet www.djepsibiu.ro, secțiunea “Despre instituție” – Legislație de specialitate – Legea nr. 105/2022.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*