Atenție șoferi! AVERTIZARE METEO de ploi, vânt şi polei în Transilvania

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de polei în mai multe zone din România, inclusiv în Transilvania.

Informarea meteorologică este valabilă până luni la ora 12:00.

În intervalul menționat temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. Îndeosebi în Transilvania, precum și în centrul și nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge și se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Începând din noaptea de luni spre marți (6 – 7 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul țării treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.

Tags: , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*