Atenție șoferi! Ce amenzi riscați dacă nu aveți anvelope de iarnă

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pentru autoturismele care circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, iar autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante certificate.

Potrivit Poliției, în situația nerespectării acestor condiții, amenda pe care o vor primi șoferii va fi cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei, iar certificatul de înmatriculare al autovehiculului va fi reținut.

Peste 5.000 de pompieri, în alertă

Peste 5.000 de pompieri cu peste 3.600 mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale vizate de vremea neprielnică, anunță IGSU, citat de Hotnews.

La eventualele misiuni de căutare-salvare a persoanelor surprinse de manifestarea fenomenelor de vreme rea, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină cu 38 autovehicule şenilate, în sprijinul acestora putând fi solicitate alte 7 astfel de mijloace ale CNAIR, în baza protocolului de colaborare încheiat între cele două instituţii.

De asemenea, la misiunile de salvare pot fi utilizate 68 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 34 autofreze pentru deblocarea drumurilor, precum şi autospeciale de intervenţie la incendii şi autospeciale SMURD.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*