Au început anul cu dreptul! Măgura – CSM Galați 37-23 (18-13)

CS Măgura Cisnădie a început anul cu dreptul. A învins „lanterna“ CSM Galați 37-23 (18-13), ieri, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a Ligii Florilor.  Echipa lui Alexandru Weber a bifat astfel a 4-a victorie din campionat, într-un sezon mai puțin fericit, cu 7 înfrângeri și doar 13 puncte acumulate – locul 10 în clasament.

foto arhivă: facebook/Măgura Cisnădie

În prima apariție din 2023, gruparea din Cisnădie și-a respectat statutul de favorită, controlând fără probleme partida. A luat un avans confortabil încă din prima repriză, pentru ca la final să se bucure de cea mai clară victorie din această ediție de campionat. Elevele lui Weber au pus capăt totodată unei noi serii de 3 înfrângeri consecutive (32-38 la Rm. Vâlcea, 27-28 acasă cu Universitatea Craiova și 32-36 la Minaur Baia Mare) după cele 4 consecutive înregistrate în rundele 3-6 (25-34 cu CSM București, 23-26 la Gloria Buzău, 25-34 cu Rapid și 28-29 la Tg. Jiu).

Ieri, fetele noastre au impus fără probleme ritmul partidei, luând un avans de 6 goluri până în minutul 14, scor 12-6. Cu 6 minute înainte de pauză, gălățencele s-au apropiat la numai 2 lungimi (14-12, apoi 15-13), dar Măgura a forțat și a intrat la cabine la adăpostul a 5 goluri, 18-13, în urma a trei reușite consecutive semnate de Caliskan, Neagu și Tătar.

Ieșite de la vestiar cu pedala „la fund“, elevele lui Weber au marcat 5 goluri fără a mai încasa vreunul, iar scorul s-a dus la 23-13. Partida era jucată. S-a încheiat 37-23.

Pentru Măgura Cisnădie au marcat: Marilena Neagu 10 goluri, Gariaeva 9, Iskit Caliskan 9, Mouna 4, Roșu 2, Vălean 1, Tătar 1, Bardac 1. Măzăreanu a avut 10 intervenții reușite.

În runda următoare, ultima a turului, Măgura se deplasează la Bistrița, unde întâlnește Gloria, locul 3 în acest moment, cu 9 victorii, un egal și doar 2 înfrângeri (23-31 cu CSM București și 26-31 cu Rapid). Meciul e programat duminică 22 ianuarie, de la ora 17,30, în Sala Complex Sportiv Polivalent Unirea.

CLASAMENT

sursa: FRH

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*