FOTO. Au oprit la timp nenorociri. Cât de beți au fost prinși câțiva șoferi la volan

Se îmbogățește lista cu descoperiri uluitoare în trafic a polițiștilor sibieni. 

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 15,00, în orașul Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui ansamblu tir condus pe DN 7. Este vorba despre un hunedorean în vârstă de 53 de ani, a cărui testare a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, informează IPJ în buletinul zilnic.

 

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 16,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 63 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, pe raza localității Buzd, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 18,00, în Șelimbăr, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sibiului, un localnic în vârstă de 39 de ani nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 20,00, pe raza localității Apoldu de Jos, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Ludoș, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*