Austriecii susțin cu o majoritate covârșitoare veto-ul în cazul intrării României în Schengen

Austriecii sprijină în proporție de peste 50% refuzul Vienei de a accepta intrarea României şi Bulgariei în Spațiul Schengen, potrivit unui sondaj citat duminică de presa din Austria. De cealaltă parte însă, mai bine de 70% dintre români sunt de acord că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile stabilite pentru a intra în Spațiul Schengen, potrivit unui sondaj realizat la începutul lunii decembrie.

România a ratat aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat, la Consiliul JAI de la Bruxelles din 8 decembrie, împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu. În acest fel, nici după 11 ani România nu a reușit să-și convingă partenerii externi pentru a fi membru deplin al spațiului Schengen.

Austriecii sprijină veto-ul împotriva intrării României în Schengen

Veto-ul pentru Schengen este cel mai mult aprobat de votanţi ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe.

Astfel, 52% dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34% au declarat că nu sunt de acord, arată G4media.ro.

Sondajul confirmă faptul că naţionalişii din Partidul Libertăţii (FPOe) se bucură de cea mai mare popularitate şi au depăşit partidele tradiţionale austriece.

De altfel, conservatorii cancelarului Karl Nehammer se află abia pe locul al treilea în preferinţele electoratului. Cu 26 la sută, Partidul Libertăţii se află pe primul loc, devansându-i pe social-democraţii din SPOe, cotaţi cu 24 la sută, şi pe conservatorii din OeVP, care au 22 la sută.

Karl Nehammer este membru al Partidului Popular Austriac (OVP), aflat în prezent la guvernare alături de Partidul Libertății din Austria (FPO), avându-l ca lider pe cancelarul Karl Nehammer.

Potrivit sondajului, tendinţa de creştere a FPOe continuă, în timp ce SPOe a coborât pe locul doi. Motivul pentru aceasta este, probabil, atitudinea şovăielnică în ceea ce priveşte problemele legate de azil şi Schengen. Ultima dată când SPOe s-a clasat sub 25% a fost în vara anului 2021, precizează instituţia de sondare a opiniei publice.

Dacă ar avea loc alegeri pentru funcţia de cancelar, Karl Nehammer s-ar menţine în frunte, cu 30% rată de aprobare, clasându-se în faţa liderului FPOe, Herbert Kickl, care este cotat cu 25% din intenţiile de vot.

Sondajul de tip „Austria Trends” a fost efectuat de institutul „Peter Hajek” la comanda agenţiei de presă APA şi a postului de televiziune ATV. Au fost intervievate online şi telefonic 800 de persoane cu vârsta de peste 16 ani, între 12 şi 15 decembrie, iar marja de eroare este de plus/minus 3,5 procente.

70% dintre români spun că merităm Schengen-ul

Faptul că România nu este în Schengen reprezintă o dovadă că ţara noastră este tratată ca un membru de rangul al doilea. 

Astfel, peste 70% dintre români sunt de acord că sunt îndeplinite criteriile de aderare a României pentru intrarea în Schengen, potrivit unui sondaj de opinie la nivel naţional realizat de INSCOP Research.

Întrebaţi dacă sunt de acord cu afirmaţia potrivit căreia „România a îndeplinit toate criteriile şi va fi până la urmă primită în Schengen”72,4% dintre cei intervievaţi s-au declarat de acord, 22,1% dintre aceştia şi-au exprimat dezacordul, iar 5,6% au precizat că nu ştiu sau nu au răspuns.

Faptul că România nu este în Schengen reprezintă o dovadă că ţara noastră este tratată ca un membru de rangul al doilea în cadrul UE, a reprezentat o altă afirmaţie cu privire la care respondenţii au fost chestionaţi. Peste trei sferturi (77,6%) dintre români s-au declarat de acord cu această afirmaţie, 19,3% dintre ei şi-au manifestat dezacordul, iar 3% au explicat că nu ştiu sau nu au oferit un răspuns.

Datele sondajului de opinie realizat de INSCOP Research au fost culese în perioada 13 – 22 noiembrie. Metoda de cercetare folosită a fost interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu aleatoriu, fiind de 1.174 persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2,86%, la un grad de încredere de 95%.

Recent, ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, a dat de înțeles că Austria va fi de acord cu aderarea României la spațiul Schengen dacă se vor lua măsuri, iar numărul solicitanților de azil va scădea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*