Autobuze noi pentru Sibiu și cele 9 localități periurbane

Sibiul și cele 9 localități periurbane au obținut finanțarea pentru achiziția primelor 36 de autobuze care vor asigura transportul în zona deservită de ADI Transport Metropolitan!

“Am semnat astăzi la București contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile prin PNRR pentru achiziția a 36 de autobuze electrice, ce vor asigura transportul în Municipiul Sibiu și în cele 9 localități care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu: orașele Cisnădie și Ocna Sibiului, comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mică, Șura Mare, Cristian, Poplaca și Roșia. Valoarea investiției este de 124,3 milioane de lei”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Prin proiect se vor achiziționa 36 de autobuze electrice și 48 de stații de încărcare a acestora, atât rapide, cât și lente.

De asemenea, este prevăzută achiziția a 71 de stații de încărcare a autovehiculelor electrice sau hibrid care vor putea fi utilizate de publicul larg.

Următorul pas în realizarea acestui proiect este elaborarea documentației și demararea procedurii efective de achiziție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*