Autostrada A10 Sebeș Turda închisă pe o porțiune de un kilometru (Video)

Se închide circulaţia pe un kilometru din Autostrada A10 Sebeş – Turda, pentru 30 de zile. Au apărut deficienţe în perioada de garanţie, informează Monitorul de Cluj.

„Pentru remedierea unor deficienţe apărute în ultima perioadă, la cererea constructorului, CNAIR a luat decizia ca, începând de miercuri, 01.02.2023, ora 08:00, timp de 30 de zile, traficul să fie închis pe sensul de deplasare Sebeş – Turda, de pe autostrada A10, pe sectorul cuprins între km 15+760 – 16+800”, a transmis, printr-un comunicat de presă, CNAIR.

Pe perioada instituirii restricţiilor traficul va fi deviat astfel:

Ieşirea de pe autostradă se va realiza prin nodul rutier Alba Iulia Nord, prin breteaua 3, către sensul giratoriu de pe DN 1, km 386+140.

Tot de aici se va realiza şi revenirea pe autostrada A10, prin utilizarea bretelei de acces 4”, se arată în comunicatul CNAIR.

Compania de drumuri precizează că toate lucrările necesare vor fi efectuate de constructor din fonduri proprii, acestea fiind în perioada de garanţie.

Un versant „o ia la vale”

Amintim că, la mai puțin de o lună de la deschiderea circulației fără restricții pe tronsonul ce cuprinde zona Alba Iulia Nord a început să „o ia la vale”. Pe această porțiune a apărut o alunecare a taluzului în rambleu, existând un risc ca terasamentul să se deterioreze mai tare și alunecarea să se extindă, scrie Ziarul Unirea. Potrivit sursei citate, alunecarea de teren s-a produs la Alba Iulia Nord, la km 17, asfaltul fiind deja crăpat pe banda de urgență (continuarea bretelei de intrare pe autostradă) și pe o porțiune mică din prima bandă.

În scurt timp, CNAIR a pus din nou restricții de trafic în zonă, montând indicatoare rutiere și restricționând circulația la o bandă, în acest moment circulându-se doar pe cea de lângă axul drumului.

În timpul construcției autostrăzii au mai fost alunecări de teren în zona dealului de la Pârâul Iovului, terenul argilos fiind predispus la astfel de fenomene.

Lucrările la nodul rutier Alba Iulia Nord, în zona unde acum sunt probleme, au fost finalizate abia în vara 2021.

Lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș – Turda, în liungime de 17 kilometri – de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului – a fost realizat de constructorul italian Impresa Pizzarotti. Valoarea contractului a fost de 541.73 mil lei (fără TVA), lucrările fiind demarate în 2014. Traficul pe acest lot a fost deschis în decembrie 2020.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*