Autostrada Sebeş-Turda, pe mâna unei firme responsabile de dezastrul de la Autostrada Sibiu-Orăştie

Nereguli într-un contract cu bani europeni. Compania de Drumuri acuză de fals două firme care s-au asociat şi au câştigat un contract de peste un milion de euro, după ce au dat informaţii neadevărate în actele prezentate la licitaţie.

Asocierea formată din firmele Tecnic Consulting Engeneering şi Egis România a câştigat la începutul anului contractul prin care verificau calitatea lucrărilor făcute între Aiud şi nodul rutier de la Decea. Un serviciu plătit cu 1,1 milioane de euro, în cea mai mare parte bani europeni. Un raport al Companiei de Autostrăzi atrage atenţia asupra unor nereguli descoperite în documentele cu care cele două firme au câştigat licitaţia. Cele două firme au misiunea de a superviza lucrările pentru 12 kilometri din autostrada Sebeş – Turda.

Şefii de la Drumuri ştiu de această problemă din luna mai. Deocamdată, însă, nu au depus nicio plângere penală, iar contractul a rămas în picioare.

Acestea au trecut ca expert independent pentru proiect un angajat al Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara, ceea ce este ilegal. Informaţiile au ajuns şi la urechile membrilor Consiliului de Administraţie al CNADNR, care, pe 8 mai, au împuternicit conducerea Companiei să pună capăt contractului şi să sesizeze organele abilitate. Au trecut de atunci două luni, iar procedurile abia dacă au demarat. Oficialii Companiei de Autostrăzi au transmis că se fac paşii legali pentru rezilierea contractului, iar că organele competenţe vor fi sesizate când se va termina procedura.

Firmele implicate nu par a şti despre ce este vorba. Într-un răspuns pentru Digi24, compania Egis, în actele căreia s-ar fi descoperit neregulile, nu comentează acuzaţiile, dar susţine că nu are informaţii că i-ar fi luată lucrarea.

Cealaltă firmă, Tecnic Consulting Engeneering, a refuzat orice dialog. Această societate a fost unul din proiectanţii celor 22 de kilometri din Cunţa şi Sălişte, parte a autostrăzii Sibiu – Orăştie. Pe tronsonul respectiv au apărut probleme – asfaltul a luat-o la vale pe anumite porţiuni. Recent, cei de la Tecnic şi-au mai adjudecat un contract, cel pentru actualizarea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Valoarea contractului este de 6,5 milioane de euro.

a1

Potrivit Direcţiei de Luptă Antifraudă, în cazul descoperirii de nereguli la un proiect cu fonduri europene se aplică penalităţi. Problemele de la licitaţii au costat România, până acum, peste 250 de milioane de euro numai pe Programul de Transport.


Citește și:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*