Avertisment Protecția Consumatorului. Atenție la alimentele și băuturile cumpărate de Crăciun și Revelion

Luna decembrie este luna în care vânzările cresc substanțial, dar este și luna în care există cele mai multe țepe alimentare.

Consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia produselor alimentare, având în vedere că unii operatori economici vor „profita” de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora, avertizează directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANCP), Paul Anghel.

„Acordaţi o atenţie deosebită la achiziţia produselor alimentare, în special în cazul ofertelor promoţionale! Luna decembrie este luna în care vânzările cresc substanţial. Iată câteva sfaturi pe care să le urmaţi în goana după cumpărăturile pentru masa de Crăciun şi Revelion. În primul rând, consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia produselor alimentare, având în vedere că unii operatori economici vor profita de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora”, a scris Anghel, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Acesta sfătuieşte consumatorii să verifice cu atenţie din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare) calitatea produselor alimentare şi să le refuze pe acelea pentru care au suspiciuni privind calitatea şi, mai ales, siguranţa.

Cum să ne ferim de pericole atunci când cumpărăm carne?

Potrivit reprezentantului ANPC, achiziţionarea cărnii şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) iar produsele trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. Carnea achiziţionată sub formă refrigerată se va transporta, în condiţii igienice, cât mai repede la domiciliu şi se va depozita la frigider.

„Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu va poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a precizat sursa citată.

Totodată, consumatorii trebuie să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă. În cazul produselor congelate, trebuie verificat termenul de valabilitate astfel încât acesta să nu fie foarte apropiat de ziua cumpărării, mai ales dacă produsele vor fi depozitate în gospodărie pentru o perioadă mai lungă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*