Avrigul se dezvoltă încet și sigur. Contracte de finanțare semnate pentru încă două proiecte

Administrația avrigeană a semnat contractele de finanțare pentru încă două proiecte: ”Amenajare alei în localitatea Mârșa” și realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD). PMUD este un document – cheie pentru dezvoltarea mobilității urbane, obligatoriu în accesarea fondurilor nerambursabile

Ieri, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru un prim proiect. Este vorba despre cel care vizează realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).
PMUD este un document – cheie pentru dezvoltarea mobilității urbane, obligatoriu în accesarea fondurilor nerambursabile, care stabilește criteriile de mobilitate urbană, aplicabile în viitoarele proiecte implementate la nivelul UAT Avrig. Planul vizează reglementarea circulației, construirea de parcări, realizarea de facilități pentru bicicliști și gestionarea traficului greu.
“Am fost ieri la București, la Centrul de Coordonare a PNRR, pentru a semna primul contract din seria celor cinci depuse pentru finanțare prin acest program. Avrigul se dezvoltă încet și sigur. Mă bucur că putem reconfirma, încă o dată, interesul meu, și al echipei pe care o conduc, pentru binele cetățeanului. Salut pe această cale și buna colaborare cu reprezentanții noștri în Parlament și parteneriatul eficient dintre Guvern și autoritățile publice locale”, spune primarul Adrian David.
De asemenea, zilele trecute am semnat contractul de finanțare pentru încă un proiect, finanțat de această dată prin Programul Național “Anghel Saligny”. 3,6 milioane lei, au fost alocați pentru proiectul “Amenajare alei în localitatea Mârșa”, alți 8,6 milioane de lei, urmând să fie alocați din bugetul local pentru acest proiect.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*