Azi așteptam valul 4 de relaxare. Măsurile au fost însă amânate. Ce restricții se menţin?

1 iulie 2020 ar fi trebuit să reprezinte data la care intra în vigoare al patrulea val de relaxare, însă măsurile au fost amânate din cauza creşterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus din ultimele zile.

Trebuiau redeschise restaurantele de azi și permise manifestările private în interior cu mai mult de 20 de persoane, iar în exterior cu mai mult de 50 de persoane.

Tot de azi era prevăzută redeschiderea piscinelor acoperite, a teatrelor şi a cinematografelor.

Până la noi decizii, însă, masca rămâne obligatorie în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Instituţiile şi agenţii economici trebuie să asigure triajul la intrarea în sediu, precum şi dezinfectarea.

Se menţine suspendarea consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, din interiorul clădirilor, iar spaţiile de joacă pentru copii rămân şi ele închise.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că măsurile de relaxare care urmau să intre în vigoare azi vor fi amânate, după creşterea numărului de cazuri din ultima perioadă.

Mai mult, Tătaru se gândeşte şi la anumite măsuri restrictive suplimentare, acolo unde există focare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*