BAC la extreme în Sibiu

Judeţul Sibiu s-a poziţionat anul acesta pe poziţia a patra la nivel naţional, cu 51,67% dintre absolvenţii de liceu care au promovat examenul de bacalaureat. Cele peste 500 de contestaţii depuse îşi aşteaptă revolvarea în cursul zilei de astăzi, când vor fi afişate rezultatele finale.

Din cei aproape 3.200 de liceeni sibieni înscrişi anul acesta la bacalaureat, puţin peste jumătate au reuşit să promoveze, numărul lor fiind cu două puncte procentuale mai puţin faţă de anul trecut. În judeţul Sibiu, 322 de elevi au lipsit de la examenul maturităţii, în timp ce alţi şase au fost eliminaţi în timpul probelor, din cauză că au copiat. Rezultatul este unul destul de îngrijorător, având în vedere că, dintre cei 1.510 elevi reuşiţi, majoritatea au obţinut nota minimă de promovare a examenului. În aceste condiţii, peste 500 de elevi au depus contestaţii, în speranţa unei note mai bune, rezultatele finale urmând a fi afişate astăzi, după ce lucrările au fost recorectate la Braşov. Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, anul acesta numărul contestaţiilor s-a redus la jumătate faţă de anul trecut, când au fost depuse nu mai puţin de 1.005.

Topul liceelor din Sibiu

 

Cu toate acestea, judeţul nostru se mândreşte şi cu două note de 10, obţinute de către două eleve de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, acolo unde procentul de promovare a fost de 98,99%. Pe locul doi în topul liceelor sibiene se clasează Colegiul Naţional „Octavian Goga“ cu 98,4%, urmat de Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal“ cu un procent de 96,43% şi Liceul de Artă cu 93,33%. Un liceu cu rezultate deosebite este şi Liceul Teoretic „St. L. Roth” din Mediaş, cu 87,5%. La coada clasamentului se află însă un alt liceu din Mediaş, Grupul Şcolar Automecanica (4 reuşiţi, adică 5,06% promovabilitate), Grupul Şcolar Agricol „Timotei Cipariu“ din Dumbrăveni încheind clasamentul cu un procent de doar 2,17%.

Oraşul cu un singur bacalaureat

În cazul Grupului Şcolar din Dumbrăveni, din 53 de elevi înscrişi, unul singur a reuşit să promoveze examenul de bacalaureat cu 6,60, şapte au ales să nu se prezinte deloc, iar restul au picat. Una dintre explicaţii ar fi aceia că aici cei mai mulţi dintre elevi provin de la şcoala de arte şi meserii. „Elevii pe care îi avem noi provin de la Şcoala de Arte şi Meserii, anii de completare şi apoi ciclul superior al liceului, deci aceştia din start au fost mai slabi pregătiţi, plus avem o clasă de seral. În afară de aceasta, este o slabă pregătire a elevilor, o slabă implicare a părinţilor. Ar trebui să facem o analiză seriosă. Odată cu desfiinţarea Şcolilor de Arte şi Meserii, elevi care au venit la liceu sunt mai slabi pregătiţi, plus programa pe care o au ei, numărul de ore de matematică mai scăzut decât elevii care dau acelaşi examen, aceeaşi probă din matematica M2, elevi care sunt la filiera teoretică. Deci o problemă ar fi asta. Pe de altă parte, ar trebui să analizăm faptul că noi am scăzut. Anul trecut am avut un procent de 24%-25% şi în anul acesta avem doar un singur candidat care a luat BAC-ul“, recunoaşte directorul Ioan Meteș. În final, de vină este și implicarea mai slabă din partea tuturor celor trei factori: elevi, părinți și profesori.

Vremea schimbărilor: noi inspectori și BAC diferențiat

Varianta de bacalaureat diferențiat este propusă și agreată de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, care au dorit să tragă „tragă un semnal de alarmă în rândul cadrelor didactice, în vederea stimulării elevilor pentru pregătirea examenului final, astfel încât toți elevii care sunt admiși pentru a susține examenul de bacalaureat să îl promoveze cu o medie care să reflecte valoarea cunoştinţelor acumuate pe parcursul anilor de liceu“, se arată în scrisoarea deschisă. Aceștia sunt de părere că „evaluării examenului național de bacalaureat de anul acesta confirmă nevoia introducerii subiectelor de tip diferențiat în funcție de profil și filieră, inclusiv la limba și literatura română. Bacalaureatul diferențiat ar asigura șanse egale elevilor, în ceea ce privește evaluarea în funcție de programa și curriculumul profilului pe care îl urmează“. În tot acest timp, în plin proces de finalizare a primei sesiuni de bacalaureat de anul acesta, Guvernul a decis schimbarea inspectorului școlar general de la Sibiu, Constantin Gorun fiind înlocuit cu Ștefan Firu. Acesta din urmă provine de la Grupul Şcolar „Independenţa” şi a declarat că va ocupa provizoriu funcția de inspector șef până la organizarea concursului planificat să aibă loc în perioada 20-27 august la sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Înscrierile vor avea loc în perioada 27 iulie-3 august, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, actele necesare precum și metodologia de concurs urmând a fi stabilite de Minister.

Ioan METEŞ | director Grupul Şcolar Agricol Dumbrăveni: „În mare măsură, sunt victime ale sistemului de învăţătură, pentru că sistemul de bacalaureat trebuia reformat de acum 10-12 ani şi trebuia un bacalaureat diferenţiat de tip A, B sau C. Adică A – unde să se ducă să dea la toate facultăţile, bacalaureatul de tip B – unde să urmeze cursurile superioare în domeniul în care a terminat liceul sau de tip C – unde să dea un bacalaureat să poată să certifice cei patru ani de liceu şi să urmeze eventual o şcoală post-liceală.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*