Bani aruncați în canal! Sibienii își bat joc de investiții plătite din banii lor | FOTO

Nepăsare sau rea-voință din partea sibienilor? Canalizarea Sibiului, colectoarele de transport și stația de epurare sunt asaltate zilnic de grămezi de gunoi aruncate de sibieni. SC Apă Canal SA Sibiu a investit, în ultimii ani, peste 40 de milioane de euro în infrastructura de apă uzată, iar buna funcționare a acestui sistem este amenințată tot mai mult de utilizarea necorespunzătoare.

În municipiul Sibiu, Apă Canal administrează 371 km de rețea, din ce în ce mai dificil și costuri tot mai mari, potrivit reprezentanților operatorului. În cursul anului 2014 s-au înregistrat aproape 2.500 de blocaje ale rețelei de canalizare datorate gunoaielor aruncate, în peste 340 de cazuri intervenindu-se pentru deblocarea racordurilor individuale la case sau blocuri. Aproape de fiecare dată, „dopurile” evacuate erau formate din scutece, șervețele umede, prosoape, lenjerie intimă, diferite materiale plastice sau din carton. Lor li se adaugă sute de litri de ulei și diferite grăsimi, precum și resturi de materiale de construcții.

100.000 de euro pe an

Sume mari se cheltuiesc pentru lucrările de desfundare a rețelelor de canalizare, zilnic înregistrându-se o medie de opt intervenții. Acestora se adaugă cheltuielile generate pentru deblocarea și întreținerea instalațiilor din stația de epurare, de extragere și neutralizare a deșeurilor și grăsimilor. Reprezentanții Apă Canal SA estimează că, în decursul unui an, nivelul cheltuielilor generate de utilizarea abuzivă a rețelei de canalizare ajunge la aproximativ 100.000 de euro.

Ce aruncă sibienii?

Rețeaua de canalizare ajunge în conducte de dimensiuni mari aflate în diferite zone din oraș, ce transport apa uzată la stația de epurare a municipiului. Lungimea colectoarelor este de 5,3 km, de-a lungul acestora fiind amplasate cămine de vizitare ce permit inspecția și intreținerea conductelor. Paradoxal, prin aceste cămine sunt băgate tot felul de obiecte de dimensiuni mari: cuverturi, pături, covoare, încălțăminte, mobilă, aparatură electrocasnică, resturi vegetale sau chiar stârvuri de animale.

Container cu gunoi scos din canalizare

Container cu gunoi scos din canalizare

Procese îngreunate

Toate gunoaiele aruncate atât în rețeaua de canalizare, cât și în colectoarele de transport ajung în stația de epurare a Sibiului, amplasată în apropierea satului Mohu. Într-o primă fază, este blocat grătarul rar manual, obiectele mari împiedicând accesul apei uzate în stație. Acestea sunt extrase manual, cu greble speciale, și depozitate într-un container. Gunoaiele de dimensiuni reduse ajung într-un set de grătare dese, automatizate, care, în ultima perioadă, se înfundă zilnic, „înecate” de tonele de produse aruncate haotic în rețea.

Echipament al liniei de epurare mecanică, blocat de șervețele, scutece și cârpe

Echipament al liniei de epurare mecanică, blocat de șervețele, scutece și cârpe

Apa uzată, în care ajung grăsimi, uleiuri, pietriș și nisip din abundență, intră în linia de desnisipare și separatorul de grăsimi. Și aici, prezența nisipului și grăsimilor în exces perturbează procesul de epurare mecanică, generând cantități mari de reziduri ce trebuie evacuate și neutralizate.

Stația de epurare a municipiului Sibiu

Stația de epurare a municipiului Sibiu

Costuri mari

Rețeaua de canalizare a fost extinsă și modernizată mult în ultimii ani, cu eforturi și sume considerabile. Prin proiectul ISPA, între 2008 și 2010 au fost construiți 36 km de canalizare menajeră, au fost reabilitați alți 16 km, iar pentru preluarea apelor pluviale s-au constuit 9 km de canal pluvial. Costul lucrărilor a ajuns la 13,66 milioane de euro. Tot în cadrul proiectului ISPA a fost reabilitată și modernizată stația de epurare a Sibiului, suma investită fiind de 9,3 milioane de euro. Acești bani provind dintr-un credit bancar contractat direct de Apă Canal Sibiu, pentru care societatea plătește rate consistente și în prezent.

Investițiile în rețeaua de canalizare au continuat și între anii 2011-2014, când, prin actualul program cu finanțare europeană derulat prin POS Mediu, au fost investiți 6,5 milioane de euro. Lista investițiilor este completată de achiziția, în anii 2003, 2011 și 2013, a șapte autospeciale pentru întreținerea rețelelor de canalizare, valoarea acestora depășind un milion de euro. Utilizarea continuuă și excesivă a acestor echipamente duc la creșterea cheltuielilor de exploatare și uzură prematură.

Mircea NICULESCU | director general Apă-Canal SA
„Pentru a se încadra în limitele de mediu impuse de legislația europeană privind apele epurate, Apă Canal a realizat o extindere a capacităților de epurare prin construirea unei linii terțiare de tratare, ce asigură eliminarea azotului și fosforului din apa uzată. Costul investiției s-a ridicat la aproximativ 10 milioane de euro, stația de epurare asigurând în prezent prelucrarea apei uzate din municipiul Sibiu, orașul Cisnădie, comunele Șelimbăr și Șura Mică, urmând ca, în scurt timp, să preia apele din rețeaua de canalizare a comunei Rășinari.“

„Canalizarea nu este ghenă de gunoi!“

Sub acest slogan, Apă Canal Sibiu demarează o campanie de informare privind normele de utilizare corectă a rețelei de canalizare. Cu ajutorul presei, prin afișe lipite la asociațiile de proprietari, blocuri de locuințe, mijloace de transport în comun sau scrisori anexate facturilor, Apă Canal va face cunoscut utilizatorilor ce nu au voie să arunce în canalizare. Din toamnă, acțiunea va continua în școli și licee, dorindu-se ca mesajul să ajungă la toate categoriile de utilizatori ai acestui serviciu.

(Cosmin PAL)

One Comment

  1. O atitudine nationala, nu doar a sibienilor…

Dă-i un răspuns lui Fosa ecologica Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*