Bărbat care a omorât doi muncitori pe balcon, condamnat la 30 de ani de închisoare. Victimele, ucise în fața polițiștilor

Bărbatul acuzat că a sechestrat și ucis cu sânge rece doi muncitori într-un apartament din Onești, în urmă cu doi ani, sub ochii polițiștilor, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu

Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv, marţi, pe Gheorghe Moroşan, autorul dublei crime de la Oneşti din primăvara anului 2021, la 30 de ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, lipsire de libertate şi tulburarea liniştii publice.

Soţia acestuia a fost condamnată la 12 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate. Practic, magistraţii Curţii de Apel Bacău au păstrat sentinţa iniţială, dată de Tribunalul Bacău.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii inculpaţi Moroşan Aurelea şi Moroşan Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 236/D/07.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1632/110/2021”, se arată în sentinţa dată, marţi, de Curtea de Apel Bacău.

În stabilirea sentinţei, magistraţii i-au aplicat lui Gheorghe Moroşan (70 de ani) pedeapsa cea mai mare, de 30 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de omor, la care au adăugat un spor de o treime din pedepsele pentru celelalte două infracţiuni, respectiv 7 ani şi 4 luni. Astfel, s-a ajuns la o pedeapsă cumulată de 37 ani şi 4 luni de închisoare, dar, în temeiul articolului 60 Cod penal, judecătorii au redus pedeapsa la maximul general al pedepsei închisorii prevăzut de lege, adică 30 de ani de închisoare.

Cei doi soți au vrut răzbunare în urma unei executări silite

Dubla crimă de la Oneşti a avut loc pe 1 martie 2021, într-un apartament care fusese al agresorului, dar care ajunsese în proprietatea Chimcomplex, în urma unei executări silite. Potrivit actului de inculpare, autorul şi soţia acestuia au fost anunţaţi de o persoană, pe 1 martie, că în fostul lor apartament se efectuează lucrări de renovare.

Cei doi soţi au plecat de la domiciliul lor, din localitatea Bogdăneşti, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil, susţin procurorii.

„Înainte de a ajunge la locaţia menţionată, inculpatul Moroşan Gheorghe s-a deplasat la un magazin din municipiul Oneşti, de unde în intervalul orar 11,26 – 11,29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de centimetri fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper. Ajuns la locul faptei, inculpatul Moroşan Gheorghe a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai SC Chimcomplex SA, care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul Moroşan Gheorghe i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul Moroşan Gheorghe a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală, iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său” se arăta în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Doi muncitori, omorâți de față cu polițiștii

La ora 11:48, susţin anchetatorii, Moroşan a sunat la numărul unic de urgenţă 112, unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Moroşan a condus victimele într-unul dintre balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările, arată procurorii.

„În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul Moroşan Gheorghe se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D., iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, Moroşan Gheorghe a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 centimetri. După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul Moroşan Gheorghe au părăsit balconul, iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Bacău, iar când s-a constatat că inculpatul Moroşan Gheorghe a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces în imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului Moroşan Gheorghe în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână”, menţionau procurorii.

Anchetatorii au precizat că, după imobilizarea lui Moroşan, personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale atât celor două victime care prezentau plăgi înjunghiate, cât şi agresorului, care prezenta leziuni prin împuşcare. Procurorii precizează că una dintre victime a decedat la faţa locului, iar a doua la spital, cauzele deceselor fiind urmare a plăgilor înjunghiate multiple.

Gheorghe Moroşan a fost internat în spital pentru câteva zile, cu răni minore, după care a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău. Autorul dublei crime are patru condamnări la activ, în anii 1987, 1991, 1992 şi 2010, ultima fiind în Italia, pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*