Băsescu NU demisionează. Își caută apartament cu trei camere, aproape de metrou

Fostul președinte Traian Băsescu anunță că nu va demisiona din Parlamentul European, deoarece a fost ales după anunțul CNSAS. Băsescu spune că își va căuta un apartament în care să se mute, după ce RAAPPS i-a transmis că trebuie să elibereze vila de protocol în 60 de zile. Despre starea sa de sănătate, fostul președinte a declarat că a avut „o pneumonie netratată”.

„Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine. Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 să evit orice aglomerație ca să nu așeze peste tratamentul care s-a făcut un covid. Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aerporturi, în avioane, să port mască tot timpul”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Mediafax, citat de Digi 24.

Fostul președinte spune că a urmat un tratament de șapte zile la Spitalul Militar, după care a fost transferat la Bruxelles. „Eu în Bruxelles nu am vrut să merg la spital, dar am avut un puseu de tensiune, de la o boală de plămâni. Diagnosticul de la Bruxelles e de pneumonie netratată la vreme”.

Întrebat dacă va demisiona din Parlamentul European după decizia definitivă de colaborare cu securitatea, Băsescu a spus: „Nu cred că am de ce (să demisionez- n.r.), pentru că eu am fost ales cu anunțul CNSAS-ului făcut. Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere”.

Băsescu a spus că s-a gândit la un apartament de trei camere, că își dorește să nu fie izolat de lume și să aibă acces la metrou și la piață.

Întrebat cum se descurcă fără pază de la SPP, Traian Băsescu a spus: „Ți se pare că nu mă descurc, că nu pot merge singur?”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*