BC CSU Sibiu câștigă duelul cu Piteștiul, scor 87-85

Baschetbaliștii sibieni au reușit o victorie importantă, seara trecută, în partida cu BCM U Pitești, din etapa a VII-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, scor final 87-85 (18 – 23, 16 – 14, 23 – 21,  30 – 27).

La finalul partidei disputate în Sala Transilvania, Dan Fleșeriu a declarat: ”Am știut că va fi un meci greu pentru că nu ai cum să faci două înfrângeri, în modul în care le-am făcut noi, fără să rămână urme la nivel psihologic. Nu mă așteptam să ratăm atât de multe libere și pe viitor, asta ne-ar putea costa un meci, mai ales că am jucat acasă, unde ar trebui să marcăm mai bine decât în deplasare. Noi am avut mai multe pătrunderi, ei nu au avut ce face, trebuiau să ne oprească într-un fel. Au fost multe faule pe tranziția noastră, pivoții lor mai lenți nu au putut să ne țină ritmul și așa se explică faptul că am avut multe libere. Trebuie însă să lucrăm mai mult la acest aspect și să reușim să marcăm. Îi felicit pe băieți pentru determinare, penrtru că astăzi au arătat că știu să moară în teren pentru Sibiu. Sper să o ținem tot așa, la nivel de agresivitate, și să ne concentrăm pe meciurile de acasă, pentru că, probabil, aici se va juca și calificarea în primele șase echipe”, a declarat antrenorul principal al BC CSU Sibiu.

Marcatorii

Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Marcel Davis 23p, Igor Mijajlovic 16p, Kevin Hardy 15p, Bogdan Popescu 14p, Chris Cooper 11p, Boris Lalovic 5p, Radu Paliciuc 3p.

În etapa următoare, BC CSU Sibiu va juca în deplasare la BC Mureș Târgu Mureș, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, de la ora 17:00, meciu ce va fi transmis LIVE pe DigiSport.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*