BC CSU Sibiu joacă astăzi în deplasare la Craiova

Baschetbaliștii sibieni joacă astăzi, partida din etapa a treia a Ligii Naționale de Baschet Masculin, pe terenul celor de la SCM Craiova. Meciul începe la 19:30 și va fi transmis pe FRB TV.

După un start bun în actuala stagiune, cu două victorii din tot atâtea partide disputate, BC CSU Sibiu caută să își apropie victoria și în meciul din deplasare la Craiova.

”Ca oricare alt meci pe care îl disputăm, fiind în prima grupă valorică, va fi un meci dificil. Întâlnim niște jucători pe care îi cunoaștem. Igor Mijajlovic, Porter Troupe- unul dintre cei mai buni marcatori, în sezonul trecut, cu procentaj foarte bun la 3 puncte- ambii extrem de periculoși. Întâlnim pe Curry, care ne-a făcut viața grea acum 2 ani, în semifinalele împotriva Stelei, pe atunci. De asemenea, îl întâlnim pe Boone, cel care, anul trecut, în etapa de la Sibiub ne-a făcut viața grea, iar din contactul cu el accidentându-se Capers. Știm, așadar, ce ne asteaptă: un meci cu o echipa care are jucători buni pe toate pozițiile, o echipa grea, care a reușit, și ea, ca și noi, să câștige în etapa precedentă, la Dinamo. Sper că băieții noștri vor fi super motivați și vor face un joc bun. Să sperăm că vom fi în creștere față de primele două etape și vom putea să ne apropiem victoria”, a declarat Dan Fleșeriu, înaintea partidei cu SCM Craiova.

După meciul din deplasare, BC CSU Sibiu revine pe teren propriu, unde va disputa miercuri, 24 octombrie, de la ora 18:00, partida din etapa a IV-a a LNBM cu SCM Timișioara. Biletele pentru această partidă mai sunt disponibile online până marți, ora 18:00, pe www.bc-csusibiu.ro/bilete sau pe www.kompostor.ro urmând ca cele rămase disponibile să se pună în vânzare în ziua meciului, la caseria Sălii Transilvania, începând cu ora 17:00.


VM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*