BC CSU Sibiu joacă, în seara aceasta, primul meci pe teren propriu

După ce în prima etapă, BC CSU Sibiu și-a adjudecat victoria în partida din depasare cu Dinamo-Știința București, galben-albaștrii sunt pregătiți să evolueze, în  această seară, începând cu ora 20.00, în fața propriilor fani și speră într-o victorie în compania echipei piteștene.

”În sfârșit, primul meci oficial de acasă. Băieții sunt pregătiți, avem două-trei mici indisponibilități, dar vom vedea dacă la ora meciului vor putea juca. În general, suntem pregătiți și sperăm să facem un joc mai bun ca cel din deplasare, mai ales în apărare. Întâlnim o echipă cu foarte multe puncte, cel puțin pe hârtie, o echipă care s-a întărit față de sezonul trecut, cu jucători care sunt foarte buni marcatori. Practic, Piteștiul are cei mai buni marcatori din sezonul trecut, dar aceștia pot fi opriți printr-o apărare bună, așa cum a aratăta-o și Clujul, în prima etapă. Vom face tot posibilul să reușim și noi, și, în același timp, vom încerca să marcăm așa cum am făcut în meciul din prima etapă. Suntem conștienți că toate meciurile de acasă au o importanță majoră, la fel ca și meciurile din deplasare, dar vrem să refacem ceea ce am reușit sezonul trecut în sezonul regulat, când am avut o singură înfrângere pe teren propriu. Sperăm ca sezonul acesta să reușim să menținem terenul nostru imaculat, până la capăt, pas cu pas. Evident, va conta prima etapă. Vom avea un meci greu și evident că vom avea nevoie de suportul fanilor noștri care să ne susțină pe tot parcursul meciului și să aibă încredere că vom câștiga meciul”, a declarat Dan Fleșeriu, înaintea partidei din această seară.

Biletele pentru această partidă mai sunt disponibile la casieria Sălii Transilvania, începând cu ora 19:00.


VM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*