Benedek se ține de treabă

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, este unul dintre cei mai activi parlamentari de Sibiu, chiar dacă se află la primul mandat de parlamentar. El a sprijinit și inițiat câteva proiecte importante pentru județ.

Acesta a fost ales în circumscripția Harghita, dar reprezintă și interesele maghiarilor din județul Sibiu în Parlamentul României. Zilele trecute, deputatul de etnie maghiară a prezentat, la Sibiu, bilanțul activității sale parlamentare, dar și a UDMR, după prima sesiune parlamentară din legislatura 2016 – 2020.

Bilanțul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă bilingve, la care au luat parte atât presa locală sibiană, cât și cea din județul Harghita, preponderent din Odorheiu Secuiesc, având în vedere circumscripția electorală unde activează parlamentarul UDMR.

Proiecte concrete

În cele 6 luni de când este parlamentar, Zacharie Benedek a susținut proiecte importante pentru județul Sibiu, precum suplimentarea cu un milion de lei pentru drumurile județene (UDMR a făcut acest demers pentru toate județele), finanțarea centurii ocolitoare a Mediașului, sprijinirea construcției autostrăzii Sibiu – Pitești sau extinderea perioadei pentru zilierii care sunt angajați la ferme sau la stânele ciobanilor de la 90 de zile la 180 de zile, lucru de care beneficiază cel mai mult zilierii care lucrează în Mărginimea Sibiului. Un alt lucru pozitiv sprijinit de deputatul UDMR de Sibiu este noua lege a RCA și faptul că reprezentanții composesoratelor pot obține subvenții din partea statului, chiar dacă nu au intrat în posesia titlurilor de proprietate. Totodată, a făcut demersuri, alături de ceilalți parlamentari, pentru sprijinirea concretă a producătorilor interni de carne de porc pentru a-și promova produsele și promite se va implica activ în adoptarea unor măsuri concrete care să ducă la eliminarea de pe piață a mierii contrafăcute, ce tinde să devină „o problemă serioasă“ pentru apicultorii români.

ZACHARIE BENEDEK | deputat UDMR„UDMR se implică în toate sferele de activitate și încearcă să propună soluții viabile pentru rezolvarea problemelor și nu este interesată, așa cum se spune, doar de autonomie locală și sprijinirea etnicilor maghiari. Avem specialiști în toate comisiile parlamentare.“

Acesta crede că noua lege a salarizării unitare este binevenită, deoarece în timp va elimina inechitatea dintre funcționarii statului. „În final, sperăm că acestă lege va duce la creșterea serviciilor din administrația publică și că va crește și responsabilitatea funcționarilor publici“, spune alesul UDMR.

Obiective ce nu mai pot aștepta

Zacharie Benedek este hotărât să se implice și mai mult în rezolvarea unor probleme importante pentru Transilvania. „Trebuie să îmbunătățim siguranța circulației și, în acest sens, am sprijinit alocarea de fonduri pentru construcția de centuri ocolitoare, pentru autostrada Transilvaniei și pentru investiții în infrastructura feroviară. Totodată, am cerut suplimentarea fondurilor pentru modernizarea unor aeroporturi din zonă, cum ar fi cele de la Tg. Mureș și Oradea, deoarece aeroportul din Sibiu este unul dintre cele mai moderne din țară. Un alt obiectiv este conservarea gărilor CFR din zonă, deoarece o parte dintre acestea au devenit adăposturi de gunoaie și nu este un lucru bun. De asemenea, legea achizițiilor publice trebuie schimbată (o problemă reclamată și de primarul Astrid Fodor – n. red.), astfel încât primarii să se nu mai plângă că procedurile sunt greoaie, iar banii bugetului sunt greu de investit“, crede deputatul sibian.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*