Benedek Zacharie: „Și firmele de consultanță au partea lor de vină în întârzierile de pe șantiere”

Deputatul UDMR Benedek Zacharie afirmă că la ora actuală există pericolul apariției unor întârzieri mari la proiectele de infrastructură, dacă nu se va ajunge la o negociere reală între investitori și constructori.

„A apărut o așa zisă listă neagră cu proiectanții și constructorii care lucrează atât cu CNAIR cât și cu CFR infrastructură.

Contractele cu acești constructori și proietanți sunt FIDIC, cu finanțare europeană, FIDIC „roșu” sau „galben”, cu mențiunea că la roșu e execuție, iar la galben, proiectare și execuție. Cum se derulează. Investitorul, CNAIR, sau CFR, în cazul infrastructurii feroviare, are o echipă care se ocupă de un contract. E un contract cu o firmă de consultanță, care, și această firmă se ocupă de bunul mers al contractului. Și bineînțeles, există contract și cu executantul și proiectantul” a declarat Benedek Zacharie pentru Mesagerul de Sibiu.

Deputatul UDMR spune că pe această „listă neagră”, în mod ciudat, au apărut doar firmele de proiectare și construcție ca fiind de vină pentru întârzieri. „Trebuia și o listă neagră a firmelor de consultanță” a adăugat Benedek Zacharie.

În același timp deputatul atrage atenția și asupra creșterii prețuilor materialelor de construcție după izbucnirea conflictului din Ucraina.

Executivul a dat o Ordonanță de Urgență prin care se poate majora prețul în limita indicilor stabiliți de Institutul național de Statistică. Problema însă este că INS  nu lucrează decât cu indicii de creștere a prețurilor pentru produsele fabricate în România. Aici deputatul dă ca exemplu bitumul care nu se produce în România, și al cărui preț a crescut foarte mult în ultima perioadă.

În aceste condiții deputatul afirmă că prea mult nu se vor mișca lucrurile în această vară pe șantiere.

„S-a promis că undeva în septembrie se vor include și acești indicatori de prețuri. Dar din păcate va trece acest an și multe dintre investițiile importante vor stagna”, a mai adăugat deputatul UDMR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*