Beneficiile pentru sănătate ale ouălor. Câte ouă pe săptămână e indicat să consumăm?

Ouăle sunt alimente care ajută la menținerea siluetei și sunt o sursă importantă de nutrieți. Câte ouă pe săptămână e indicat să consumăm ca să ne menținem silueta?

Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu 

Ouăle au beneficii multiple pentru sănătate și dacă sunt consumate „cu măsură” pot ajuta la menținerea siluetei și la o alimentație sănătoasă, a declarat medicul nurtriționist Mihaela Bilic la Europa FM, citată de Monitorul de Cluj.

„Este recomandat să consumăm 2-3 ouă pe săptămână măcar, indiferent că suntem copii, seniori, femei gravide sau adulți. Mai ales că oul este chiar prieten cu silueta și alimentul ideal pentru cura de slăbire, pentru cele puține 80 de calorii pe care le conține, el dă o putere și ne satură maxim. Avem doar 80 de calorii într-un ou și sațietate maximă. Nimeni nu-l bate pe ou când vine vorba de cură de slăbire”, a spus medicul.

Nutriționistul arată că ouăle conțin un balans de proteine și grăsimi, care creează un fel de „esență de nutrienți” benefici pentru corp.

„În ou avem proteine în albuș și grăsimi în gălbenuș, însă împreună creează un fel de esență de nutrienți tocmai pentru că oul este considerat de natură suportul pentru o nouă viață și atunci natura a avut grijă să pună în ou tot ce trebuie unei vieți noi – deci avem doar lucruri bune, niciun strop de carbohidrați”, a adăugat Mihaela Bilic.

Câte ouă e indicat să consumăm?

Un ou de dimensiune medie conține în jur de 80 de calorii, a arăta medicul nutriționist, iar consumate în cantități reduse, ele nu afectează negativ nici nivelul colesterolului.

„Dacă ar fi să ne referim la un ou care are în jur de 50-60 de grame, avem în el 80 de calorii. Cele mai multe calorii sunt concentrate în gălbenuș – pentru că acolo se află grăsimile. Albușul de ou are nici 15 calorii pe suta de grame, deci aproape este neimportant ca și aport”, a mai explicat Mihaela Bilic.

„60% din albuș reprezintă proteine. Și avem grăsimile valoroase în ou și vitaminele liposolubile A și D deja puse la pachet cu grăsimile – tocmai ca ele să se absoarbă bine. Avem și colesterol – 200 de miligrame pentru un ou. Și toate mineralele necesare pentru o viață nouă”, a spus Mihaela Bilic. „200 de miligrame nu e puțin – pot să vă spun că nivelul colesterolului din sânge nu este atât de dependent de colesterolul din alimentație pe cât se credea până de curând. Ficatul nostru face colesterol și este capabil să curețe colesterolul din sânge, deci mai degrabă dacă avem o afecțiune a ficatului sau o moștenire genetică de colesterol crescut este o problemă decât consumul de ouă cu acest conținut de colesterol. Nu este de vină oul când avem probleme de dislipidemie, ci un ficat în impas”, a mai explicat medicul nutriționist.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*