BIJUTERIA de 17 milioane de euro a lui Fodor. Iată cum va arăta Stadionul Municipal!

Noul stadion Municipal va avea, în final, 19.000 de locuri, toate tribunele vor fi acoperite, tribuna oficială complet reabilitată și 240 de locuri de parcare, marea majoritate sub tribune. Valoarea totală a lucrărilor se va ridica la 17 milioane de euro și stadionul va fi gata în cel mult doi ani, dacă nu vor exista probleme cu licitațiile care urmează. Culoarea scaunelor și alte elemente de design vor fi clarificate după finalizarea proiectului tehnic.

În 2017 municipalitatea a contractat prima etapă de modernizare a Stadionului Municipal, un contract de 8,2 milioane de lei care prevede: reabilitarea tribunei oficiale, a peluzei cu vestiare, a pistei de atletism și a gardului de împrejmuire a acesteia, precum și demolarea tribunelor degradate care vor fi ulterior reconstruite. Lucrările vor începe în martie și se vor încheia până la finele acestui an.

“Continuăm să investim în sport pentru că recunoaștem importanța acestuia în creșterea calității vieții pentru locuitorii orașului nostru. De la deschiderea sălilor de sport și a curților școlilor și liceelor pentru asociațiile și cluburile sportive și amenajarea unor zone de sport în parcuri și în cartiere și până la modernizarea Stadionului Municipal, Primăria Sibiu finanțează substanțial sportul, în limitele legilor și a bugetului existent. Vom contracta a două etapă de modenizare a Stadionului, principala bază sportivă a orașului, care se va transforma într-un spațiu modern pentru evenimente sportive”, susține Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Serviciul de Administrare a Domeniului Public a contractat în 2017 realizarea unui studiu de fezabilitate pentru această a doua etapă, contractul semnat cu firma SC Techmedia Electronics SRL având o valoare de 140.000 de lei.

Acest studiu a stabilit lucrările care trebuie executate pentru etapa a II-a de modernizare a stadionului ce va avea o capacitate de aproximativ 19.000 de locuri:

  • reconstruirea tribunelor demolate în prima etapă de modernizare și acoperirea acestora cu o structură metalică care va include și sistemul de nocturnă și tabele electronice de scor. Tribunele vor fi înălțate în partea dinspre str. Școala de Înot și strada Octavian Goga, prin această amenajare creându-se atât locuri mai multe în tribune, cât și spații pentru activități în interior, a căror destinație va fi stabilită ulterior
  • amenajarea unui număr de aproximativ 240 locuri de parcare sub tribunele noi construite și în curtea interioară
  • montarea de turnicheți și case de vânzare bilete noi
  • realizarea unui sistem de sonorizare și a unui sistem de supraveghere video
  • înlocuirea completă a suprafeței de joc și introducerea sistemului de încălzire în gazon
  • refacerea completă a rețelelor de utilități (gaz, curent, încălzire, telecomunicații, sisteme de alertă și securizare etc.)
  • reabilitarea și dotarea corespunzătoare a sălii de atletism
  • dotarea spațiilor interioare corespunzător utilizării acestui stadion

Valoarea estimată a acestor lucrări este de 72,3 milioane lei. După ce Consiliul Local Sibiu va aproba investiția în ședința din această lună, municipalitatea va organiza o procedură de achiziție pentru contractarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor efective.


Cosmin PAL

4 Comments

  1. Nuca vasile says:

    Un stadion pentru fotbal nu are nevoie de pista de atletism. Jucătorii au nevoie de caldura si apropierea suporteri lor. Se mai cîștiga locuri sau spatiu sub tribune. Mai importantă ar fi o sala de pregatire fizica decît pista.

  2. Super..si se putea si mai bine!!!

  3. Frumos Stadionul.
    Acest oraș trebuie să aibe un Stadion.
    Proiectul este extraordinar.
    Fără pistele de atletism cred că Stadionul ar arăta mai bine.
    Stadionul Voința din Sibiu are pistă de Atletism care poate fi schimbată.
    De altfel și baza Voința ar trebui modernizată în timp.
    19000 de locuri este prea puțin ptr populația Sibiului. Cred că 22000 de locuri ar fi indicat…
    Având în vedere faptul că populația Sibiului crește de la an la an este indicat un stadion cu o capacitate mai mare…
    Părerea mea…

  4. cosmin says:

    sa il faca asa si e bn

Dă-i un răspuns lui Nuca vasile Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*