Bilanț coronavirus: Avem aproape 300 de cazuri noi, dar niciun deces

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 45.224  persoane (282 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 20 reinfectate).

Până la data curentă au fost vindecate 38.758 persoane, iar 1.665 persoane au decedat (niciun deces raportat în intervalul de referință de 24h și nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.

La ora 08:00 erau spitalizate 69 de persoane, dintre care pe ATI 6 persoane (5 adulți, 1 minor).

De la ultima raportare, au fost efectuate 943 teste, dintre care 197 RT-PCR și 687 teste rapid antigenic.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 911 persoane aflate în carantină și un număr de 649 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

73 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.251 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 26 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 101 mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei, din care:

– 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, dintre care 1 în zona de competență a Poliției Orașului Avrig, iar 3 în zona de competență a Poliției Municipiului Sibiu.

– 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,97/1000.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
POIANA SIBIULUI 2343 12 5,12
ORAŞ CISNĂDIE 25758 125 4,85
MUNICIPIUL SIBIU 169733 806 4,75
ŞELIMBĂR 16297 73 4,48
CRISTIAN 4541 16 3,52
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55888 178 3,18
SADU 2717 8 2,94
JINA 3583 7 1,95
RĂŞINARI 5636 11 1,95
ORAŞ DUMBRĂVENI 8412 16 1,9
RÂU SADULUI 557 1 1,8
LOAMNEŞ 2808 5 1,78
TÂRNAVA 3372 6 1,78
ALŢINA 1878 3 1,6
ORAŞ SĂLIŞTE 6242 10 1,6
GURA RÂULUI 3804 6 1,58
ŞURA MARE 5198 8 1,54
IACOBENI 3420 5 1,46
NOCRICH 3433 5 1,46
SLIMNIC 4099 6 1,46
MICĂSASA 2075 3 1,45
TILIŞCA 1422 2 1,41
DÂRLOS 3625 5 1,38
ŞURA MICĂ 3648 5 1,37
ORAŞ TĂLMACIU 8326 11 1,32
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4787 6 1,25
BRĂDENI 1652 2 1,21
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4314 5 1,16
POPLACA 1798 2 1,11
ŞEICA MARE 4615 5 1,08
MARPOD 1004 1 1
ORAŞ AGNITA 11533 11 0,95
MIHĂILENI 1107 1 0,9
ORAŞ AVRIG 15476 14 0,9
BÂRGHIŞ 2243 2 0,89
CÂRŢA 1208 1 0,83
MOŞNA 3758 3 0,8
APOLDU DE JOS 1274 1 0,78
BAZNA 4005 3 0,75
BRATEIU 4173 3 0,72
AXENTE SEVER 4294 3 0,7
LASLEA 4289 3 0,7
RACOVIŢA 2887 2 0,69
BOIŢA 1564 1 0,64
AŢEL 1683 1 0,59
ALMA 1866 1 0,54
ROŞIA 6276 3 0,48
BLĂJEL 2336 1 0,43
HOGHILAG 2527 1 0,4
TURNU ROŞU 2484 1 0,4
ORAŞ COPŞA MICĂ 5862 2 0,34
BIERTAN 3033 1 0,33
PORUMBACU DE JOS 3256 1 0,31
ORLAT 3309 1 0,3
ARPAŞU DE JOS 2834 0 0
BRUIU 940 0 0
CÂRŢIŞOARA 1408 0 0
CHIRPĂR 1917 0 0
LUDOŞ 670 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
PĂUCA 1811 0 0
ŞEICA MICĂ 1784 0 0
VALEA VIILOR 2215 0 0
VURPĂR 3013 0 0

 

 

 

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

 

________________

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*