Bilanț coronavirus de azi: 72 de teste pozitive, 312 negative

În județul Sibiu, numărul de persoane confirmate pozitiv în urma testării COVID-19 a ajuns azi la 72 de cazuri. În ceea ce privește rezultatele negative, în județul Sibiu se înregistrează 312 de rezultate negative.

Tot azi, numărul persoanelor vindecate a ajuns la 5.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 1.454 persoane izolate și 543 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat peste 125 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro).

Pompierii militari au răspuns în ultimele 24 de ore la 37 de solicitări  făcute la 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit pentru a oferi asistență medicală de urgență, unui număr de 84 de solicitări pe toată raza județului Sibiu.

Ieri, 235 de polițiști sibieni, 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 55 de polițiști locali au desfășurat 169 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, ieri s-au dat 84 de sancțiuni în valoare de peste 161.000 lei, dintre care 1 pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare și 83 aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În perioada de referință, 18 persoane au fost conduse în centrele de carantină și 578 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare, fiind identificată 1 persoană care nu a respectat măsura izolării. De asemenea, 12 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*