Biserica de gheață de la Bâlea Lac a fost sfințită și îi așteaptă pe cei care vor să se reculeagă la înălțime

„Astăzi, suntem cu toții cu nasul pe sus, în sensul bun. Suntem fizic mai aproape de Dumnezeu”, a spus unul dintre preoții care au participat la slujba ecumenică pentru sfințirea bisericii de gheață.

Ineditul lăcaș de rugăciune de la cota 2.000 a fost construit, pentru al zecelea sezon consecutiv, din blocuri de gheață tăiată din lacul Bâlea. Construcția a început la jumătatea lunii ianuarie, ceva mai târziu decât în alți ani, din cauza temperaturilor foarte scăzute, care nu a permis echipei să lucreze mai devreme. În exterior, biserica de gheață de anul acesta este asemănătoare cu construcțiile de anul trecut, însă turiștii vor avea multe surprize în interior, acolo unde au fost sculptate icoane în basorelief, strane şi alte obiecte de mobilier, numai din gheaţă, zăpadă şi apă.

Un sobor de 12 preoți, din partea celor mai importante confesiuni creștine, au binecuvântat biserica de gheață, precum și restul complexului turistic unic în România pe care familia Klingeis l-a amenajat la Bâlea Lac.


Mai multe amănunte, în ediția tipărită a ziarului!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*